2. KALA – Nu există limite. Orice este posibil.

Kala are de fapt două înţelesuri. Primul este că nu există limite iar al doilea semnifică necesitatea de a te elibera (a nu te încărca) şi de a ierta. Aceste două înţelesuri sunt calea spre “nu există limite”.

Nu există limite în viaţa ta sau pentru ce îţi oferă în  mod gratuit universul. Pare puţin nerealist însă limitele sunt cele pe care noi înşine ni le stabilim. Iar limitele trebuie văzute din 2 perspective: limite creative şi limite filtrate.

Limitele creative – Un univers fără nicio limitare echivalează cu o experiență nelimitată, care este egal cu nici o experiență. Fără limite nu ai putea face diferenţe şi ca atare nu ar fi nimic de experimentat. Însăşi natura unei experienţe înseamnă a compara. Comparăm nivelurile de luminozitate, de sunete. În acest fel putem realiza modul în care simţim tocmai pentru faptul că uneori ne simţim mai bine decât alte ori. Nu am putea trăi într-o lume unde ar exista o singură culoare sau o singură tonalitate. De aceea un univers nelimitat are nevoie de limite creative pentru a ne permite să experimentăm diferite senzaţii şi situaţii. Astfel Huna nu contrazice existenţa sau utilitatea regulilor şi a limitelor ci susţine faptul că ele trebuie folosite pentru atingerea scopurilor şi nu pentru a-ţi limita viaţa.

Limitele filtrate – Aceste sunt limite construite din credinţele şi barierele care ne împiedică să fim creativi. Sunt limitele potenţialului nostru creativ care ne împiedică să ne creem propria existenţă. Exemple de asemenea limite ar fi faptul că suntem victime, că lumea este aspră şi viaţa neechitabilă sau că nu există suficiente slujbe. Un indicator pentru asemenea limite ar fi asocierile emoţionale ca frica, ura, furia care nasc aceste limitări filtrate.

Limitele Filtrate ne  limitează capacitatea de cunoaștere și de experimentare a diverselor situaţii luându-ne posibilitatea de a acţiona într-un mod pozitiv şi benefic nouă. Dacă tu crezi că există limite pentru bucurie, fericire, dragoste, sănătate sau de bunăstare, atunci le vei trăi. Este ca atunci când se naşte un copil. El nu va putea încă de la naştere să alerge suta de metri în 10 secunde dar asta nu înseamnă că nu o va putea face în viitor.

Există cumva vreo persoană a cărui companie încerci să o eviţi? Care sunt persoanele care îţi produc stări neplăcute? Întrebă-te, legat de aceste persoane, ce nu eşti dispus să accepţi sau să treci cu vederea la ele? Pentru a răspunde la aceste întrebări te poţi folosi de metoda Sedona:

Pasul 1: Identifică sentimentul care te deranjează legat de acea persoană. Focusează-te pe ce ţi-ar plăcea să simţi, care este sentimentul pe care ţi-l doreşti să-l trăieşti şi apoi dă-ţi voie și conştientizeză modul în cate te simţi acum (oricare ar fi).

Pasul 2: Pune-ţi una din următoarele întrebări:

• Aş putea scăpa de acest sentiment?
• Aş putea permite acestui sentiment să existe în mine?
• Aş putea să întâmpin acest sentiment?

Pasul 3: indiferent cu ce întrebare ai început la pasul 2, puneţi şi următoarea întrebare: “Sunt dispus să renunţ? Ar trebui să am acest sentiment sau mai bine aş fi liber?”

Pasul 4: Puneţi întrebarea: “Când?”

Pasul 5: Repetă primii 4 paşi atât cât este necesar până te eliberezi de sentimentul neplăcut.

În acest fel elimini o limită filtrată şi te apropii de “orice este posibil”.

1. IKE – Lumea este ceea ce crezi tu că este.

Se referă la importanţa a ceea ce crezi. Credinţele pe care le ai îţi determină modul în care acţionezi. Dacă vei crede că lumea în care trăieşti este plină de nedreptăţi, neplăceri sau chinuri, atunci asta vei căpăta, la fel vei primi. Dacă vei crede că lumea este plină de aventuri şi fericire atunci acestea le vei experimenta în viaţa ta. Seamnănă cu Legea Atracţiei Universale dar de asemenea ne arată că suntem observatorii şi interpreţii propriei noastre vieţi. Dacă faci abstracţie de emoţii şi eşti atent doar la fapte vei constata că fiecare situaţie are şi părţi pozitive şi părţi negative. Însă experienţa trăită este definită de emoţionalul trăit şi simţit.

Trebuie să ţi minte că prin acest principiu ai puterea să schimbi întâi percepţia despre experienţa trăită şi apoi să o proiectezi în viitorul tău.

Corolarul 1: Totul nu este decât un vis. Shamanii credeau că actuala viaţă nu este altceva decât o altă formă de visare. Ei credeau că visăm pe mai multe niveluri şi că fiecare vis are mai multe straturi. Gândeşte-te la cât de “reală” poate fi lumea reală.

De ce nu poţi tece prin zid? Atunci când atingi zidul cu mâna, nu vei putea trece prin el şi asta pentru că zidul este făcut din cărămizi sau din piatră. Dar la rândul lor cărămizile sunt de fapt o aglomerare de atomi şi molecule care nu conţin nimic material. Ele sunt de fapt câmpuri de energii care vibrează pe o anumită frecvenţă. Iar mâna, corpul nostru este la rândul lui o aglomerare de câmpuri de energii care vibrează pe o frecvenţă asemănătoare zidului şi de aceea nu putem trece prin el. Muzica, zgomotul reprezintă tot energie dar care vibrează pe frecvenţe diferite faţă de zid şi de aceea pentru zgomot sau muzică nu este nici o problemă să treacă prin zid şi să se audă şi dincolo de zid.

Atunci când loveşti zidul cu mâna, nu loveşti nişte cărămizi materiale. Mai degrabă frecvenţa energiei mâinii tale intră în contact cu spectrul de energie al zidului şi această informaţie a fost trimisă de creier care a declanşat experienţa deja salvată în memorie ca “mâna care loveşte zidul”.

Este ca atunci când asculţi muzică sau priveşti un tablou. Tu nu chiar auzi sau vezi ceva, de fapt creierul tău interpretează valurile de energie care vin de la muzică sau de la reflecţia luminii din pictura respectivă. Creierul este cel care crează lumea pe care tu o vezi.

Singura diferenţă dintre un vis şi o realitate trăită pentru noi este dacă şi alţii au aceeaşi experienţă ca şi noi. Şi totuşi deşi de multe ori trăim o anumită experienţă alături de alte persoane, după ce trece acea experienţă percepţiile pot fi diferite de la persoană la persoană. Chiar dacă ne întâlnim în visul nostru cu alţii, visul tot al nostru rămâne şi fiecare are visul lui.

Odată ce începi să fi de acord că viaţa este un vis atunci ajungi la momentul în care te gândeşti că este posibil să te trezeşti din vis şi să îl schimbi (adică propria realitate).

Crolarul 2: Toate sistemele sunt arbitrare. De când omul şi-a dezvoltat cortexul, se află într-o permanentă căutare a răspunsului la întrebarea: “Ce este viaţa?”.

Dacă te vei ghida după gândirea şamanilor că “viaţa este un vis”, atunci îţi vei da seama că răspunsul pentru aflarea sensului vieţii este arbitrar construit. Orice răspuns vei găsi trebuie să fi convins că nu este cel corect ci cel pe care îl doreşti tu pentru propria siguranţă.

În esenţă adevărul este ceea ce tu defineşti ca fiind adevărat. Tu iei decizia de a accepta anumite sisteme şi de a refuza altele. Deci problema nu este dacă un anume sistem este bun sau rău. Problema se pune cât de bun este sistemul pentru tine. Orice sistem (inclusiv Huna) este arbitrar ales şi nici un sistem nu este adevărul suprem. De aceea trebuie să afli dacă un anume sistem este bun pentru tine sau nu.

Aşa că orice auzi sau vezi, consideră ca fiind doar o ipoteză pentru tine. Dacă funcţionează pentru tine, dacă este ok, accept-o, însuşeşte-o. Dacă nu, uit-o şi caută o altă ipoteză.

Pentru a experimenta puterea lui IKE întreabă-te care este definiția ta pentru lume, cu toate ingredientele ei. Completează următoarele propoziții și încearcă să răspunzi cât mai sincer. Forţează-ţi creierul, până când nu mai există nici un răspuns. În cazul în care consideri că munca ta e de rahat – scrie acest lucru. Nu te minții singur. Alocă ceva timp pentru asta şi vei fi uimit de ceea ce este în interiorul tău.

• Cred că lumea este …
• Cred că sunt …
• Cred că oamenii sunt….
• Cred că munca mea este …
• Cred că sănătatea mea este …
• Cred că puterea mea financiară este …
• Cred că abilitatea mea de a experimenta dragostea, bucuria, fericirea este …
• Cred că … (ai putea veni cu orice altceva care are o însemnătate în viața ta)

Răspunsurile la aceste întrebări îţi vor dezvălui propriile limite. Iar aceste limite îţi determină modul de a experimenta propria realitate. Dacă vei dori să îţi schimbi viaţa nu trebuie altceva decât să îţi schimbi propriile limite.

Partea III 

                                        Mișcarea involuntară a ochilor

Mișcarea involuntară a ochilor este un un indice care ne ajută să putem efectua o calibrare cu persoana cu care interacționăm, adică să putem stabili o legătură între ceea ce este observabil și experiențele interioare la nivel afectiv și cognitive.

La nivelul ochilor nu numai mișcarea lor este importantă ci și alte indicii pot dezvălui persoana cu care interacționăm.

A devenit ca o zicală atunci când se spune că ochii sunt fereastra sufletului și este cu siguranță foarte adevărat că forma, strălucirea, culoarea și mișcarea lor dezvăluie foarte multe informații despre interiorul persoanei respective.

O trăsătură importantă a ochiului este strălucirea lui. Această trăsătură unică  fiecărei persoane în parte se datorează interacțiunii dintre lumină și lacrimile de la suprafața ochiului. Ochii strălucitori, vii, caracterizează o persoană isteață și vioaie, în timp ce ochii lipsiți de strălucire denotă nu numai oboseală și descurajare, ci și o prăbușire spirituală.

Ochii transmit mesaje legate de stările sufletești. Privirea poate fi blândă, catifelată, dură, prietenoasă.

Elementele studiate în comunicarea nonverbală în cadrul ochilor sunt gradul de deschidere, mișcarea pleoapelor, pupilele și privirea.

Gradul de deschidere a ochilor variază de la privirea holbată, atotcuprinzătoare, până la pleoape închise.

Ochii holbați sunt dublați de cutele orizontale, această privire exprimând mirare, frică de amenințare iminentă, groază, curiozitate, extremă, așteptare tensionată, speranță, neputință naivitate, incapacitatea de a înțelege un anumit lucru.

Ochii larg deschiși acumulează cât mai multe impresii dar fără să facă o selecție a acestora ei semnifică creativitate spirituală și nevinovăție.

Ochii deschiși reflectă o stare de interes normal până la o percepție optimistă a lumii înconjurătoare.

Ochii întredeschiși exprimă oboseală, tensiune nervoasă, o participare redusă la ce este în jur și plictiseală. Mimica acestora denotă indiferență, inerție, paralizie a afectelor, resemnare, faptul că partenerul de discuție “nu merită nici o privire”.

Ochii acoperiți care au doar o fantă îngustă prin care se observă ceva punctual, care se concentrează asupra unei ținte, în acest caz există o percepție negativă a acestei expresii datorita faptului că denotă șiretenie, amenințare, agresivitate, indiscreție, egoism sau individualism.

Ochii strânși închiși semnifică concentrare spirituală asupra unui stimul exterior sau a unei idei.

Închiderea unui singur ochii este un gest amical, o înțelegere secretă, și aceasta semnifică viclenie, șiretenie, prudență, îndemânare, artă și este folosit de cei care fac pe importanții.

Închiderea relaxată a ochilor este urmarea firească a dorinței de a medita, de a asculta ceva sau a savura ceva, dar în același timp mai semnifică și refuzul de a vedea, de aici vine și expresia “a trece cu vederea”.

Mișcarea pleoapelor, este una involuntară de îndepărtare a unui corp străin din ochii, dar ea mai poate exprima și nedumerire, nesiguranță, jenă, neliniște.

Ezechia Marco Lombroso, (cunoscut ca Cesare Lombroso – 6 noiembrie 1835 – d. 19 octombrie 1909, a fost un criminolog și medic italian și fondator al Școlii Italiene Pozitiviste de Criminologie) a observat că la criminalii înnăscuți zona centrală a pleoapei superioare este frecvent coborâtă, conferindu-i persoanei respective un aer somnoros. Când întreaga pleoapă este mult coborâtă, generând aspectul cunoscut sub denumirea de “ochii de iatagan”, ea denotă, cum era de așteptat, lascivitate, preocupări pentru seducție.

Pupila reacționează la radiația luminoasă și la adâncimea imaginii. Se îngustează atunci când privim la un obiect îndepărtat și când lumina este puternică. În afară de stimulii exteriori, ea mai reacționează și la stări sufletești, atunci când avem trăiri intense și emoții pozitive; se dilată, iar când emoțiile sunt negative, se micșorează. Aceste modificări sunt percepute de partenerii de conversație drept mesaje subliminale.