Zilele noastre toate ….. I cadran

Am stat și m-am gândit care ar putea fi cea mai practică analiză a unei vieți. Acest lucru a pornit de la o întrebare pe care mi-am pus-o: „Prin ce aș putea caracteriza o viață de om?”. Bineînțeles că nu din punct de vedere spiritual, ci din punct de vedere pragmatic, pur financiar.

Astfel am ajuns la o concluzie destul de sumbră. Toată viața, de când ne naștem și până murim, consumăm. Unii mai mult, alții mai puțin, unii consumăm lucruri mai de calitate, alții mai de puțină calitate, oricum consumăm. Și atunci ce ne diferențiază? Cred că răspunsul la această întrebare ar fi că unii își fac provizii iar alții nu. Aceștia din urmă se bazează pe zicala: vom vedea atunci.  Cei din prima categorie gândesc că este bine să și păstreze ceva pentru vremurile ce vor urma să vină. Oare care dintre cele două categorii este mai realistă? Eu unul spun că prima categorie. Am să vă demonstrez de ce.

Voi face această analiză luând în calcul o viață oarecare. Speranța de viață la noi, în acest moment este de aproximativ 76,1 ani. Asta înseamnă circa 28.000 zile. Adică 28.000 zile de consum. 28.000 zile de cheltuit bani! Pentru ca analiza să fie cât mai înțeleasă, am împărțit aceste 28.000 zile în 4 cadrane.

Primul cadran este dat de primele 9.200 zile de consum, pe care le facem de obicei pe banii veniți de la părinți. În primele 9.200 zile, primele 1.100 zile putem spune că ne jucăm, sunt cam primii 3 ani din viața noastră în care ne bucurăm de toată atenția părinților noștri. Următorii 4 ani adică următoarele 1.500 de zile sunt dedicate să spunem grădiniței, dar tot pe banii părinților. Bineînțeles că vom continua joaca și în această perioadă. Următoarele 3.000 de zile, adică următorii 8 ani apare consumul și cheltuiala cu clasele I – VIII. perioadă în care, pe lângă învățătură, continuăm joaca. Apoi urmează 1.500 zile de liceu tot pe bugetul părinților în care ne continuăm partea de distracție. După liceu pentru unii dintre noi continuă perioada de studii, de perfecționare care va dura aproximativ 2100 de zile. Și această perioadă poate fi bazată pe bugetul familiei chiar dacă unii încep căutarea unui job. Deci până acum am petrecut 9.200 de zile aproximativ 25 de ani de consum pe bugetul altora.

Bineînțeles că există tineri care ultimii 5, 6 ani îi dedică intrării în viața productivă, dar de foarte multe ori, și în asemenea situații, mai au încă nevoie de sprijinul părinților. Ca atare, primele 9.200 de zile depind de sursele financiare ale celor care sunt de fapt în al doilea cadran al vieții.

Despre al II-lea cadran și al III-lea voi comenta la următoarea postare. Până atunci vă doresc multe împliniri și chibzuință.