Category Archives: Autocunoaștere

Zilele noastre toate …. restul

 

Cadranele II și III le voi trata împreună, deși au importanță luate și separat. Fiind însă singurele cadrane în care avem oportunitatea de a produce bani cred că merită să fie tratate împreună. După primele 9.200 de zile în care am consumat bazându-ne pe bugetul celor aflați în cadranele II sau III, urmează să luăm locul acestora. Începutul este dat de primul job sau prima afacere. Acum este momentul să aderăm la una dintre cele 2 categorii de oameni: cei care vor vedea ce se va întâmpla sau cei care încep să pună deoparte pentru vremurile viitoare. Cadranul II de 4.800 de zile (de la 25 la 38 de ani) este perioada în care suntem marcați de noul job, poate prima mașină, poate începutul unei căsnicii, poate chiar prima casă și primul copil. De asemenea se prea poate ca încă din timpul cadranului II pentru majoritatea, copilul începe să consume situându-se în cadranul I. Pentru cei situați în cadranul II mai poate veni un ajutor de la părinții care sunt situați în ultima parte a cadranului III sau la începutul cadranului IV. Dar asta în cazurile mai fericite. În orice caz, cadranele II și III sunt cele destinate producerii de bani și nu numai consumului.  Iar când vorbesc de producere de bani, vorbesc despre faptul că trebuie produși bani pentru propriul consum și pentru consumul celor care sunt în cadranul I (copiii). În aceste două cadrane, cei despre care în articolul precedent am spus că se gândesc și la vremurile ce vor urma, pe lângă cele două tipuri de consumuri de mai devreme, mai apare o scurgere de bani pentru consumul viitor, cel din cadranul IV. Această scurgere este de fapt o economisire pentru cadranul IV, cel al perioadei dedicate pensionării.

Cadranul IV cel dedicat perioadei de pensionare devine tot un cadran al consumului. Un cadran în care, pentru foarte mulți dintre noi, dispare sursa de venit și apare eventual așa numita pensie – despre care oricine știe care este nivelul acesteia și cât de mulțumitoare și acoperitoare este.

Făcând o analiză la rece, putem constata că într-o viață de om avem la dispoziție doar două cadrane pentru acoperirea celorlalte două. Mai exact pentru 13.200 (9.200 + 4.000) de zile de consum, avem la dispoziție 14.800 de zile în care să producem bani. Luat pe ani, putem constata că din 76,1 ani (speranța medie de viață) o persoană are la dispoziție circa 40 de ani în care să se îngrijească de viitorul familiei, al copiilor și al lui personal. Iar acest lucru este posibil atâta vreme cât persoana este deschisă și dispusă să accepte faptul că doar a-și depune bani în bancă nu este suficient.

Vă doresc înțelepciune în luarea deciziilor!

Zilele noastre toate ….. I cadran

Am stat și m-am gândit care ar putea fi cea mai practică analiză a unei vieți. Acest lucru a pornit de la o întrebare pe care mi-am pus-o: „Prin ce aș putea caracteriza o viață de om?”. Bineînțeles că nu din punct de vedere spiritual, ci din punct de vedere pragmatic, pur financiar.

Astfel am ajuns la o concluzie destul de sumbră. Toată viața, de când ne naștem și până murim, consumăm. Unii mai mult, alții mai puțin, unii consumăm lucruri mai de calitate, alții mai de puțină calitate, oricum consumăm. Și atunci ce ne diferențiază? Cred că răspunsul la această întrebare ar fi că unii își fac provizii iar alții nu. Aceștia din urmă se bazează pe zicala: vom vedea atunci.  Cei din prima categorie gândesc că este bine să și păstreze ceva pentru vremurile ce vor urma să vină. Oare care dintre cele două categorii este mai realistă? Eu unul spun că prima categorie. Am să vă demonstrez de ce.

Voi face această analiză luând în calcul o viață oarecare. Speranța de viață la noi, în acest moment este de aproximativ 76,1 ani. Asta înseamnă circa 28.000 zile. Adică 28.000 zile de consum. 28.000 zile de cheltuit bani! Pentru ca analiza să fie cât mai înțeleasă, am împărțit aceste 28.000 zile în 4 cadrane.

Primul cadran este dat de primele 9.200 zile de consum, pe care le facem de obicei pe banii veniți de la părinți. În primele 9.200 zile, primele 1.100 zile putem spune că ne jucăm, sunt cam primii 3 ani din viața noastră în care ne bucurăm de toată atenția părinților noștri. Următorii 4 ani adică următoarele 1.500 de zile sunt dedicate să spunem grădiniței, dar tot pe banii părinților. Bineînțeles că vom continua joaca și în această perioadă. Următoarele 3.000 de zile, adică următorii 8 ani apare consumul și cheltuiala cu clasele I – VIII. perioadă în care, pe lângă învățătură, continuăm joaca. Apoi urmează 1.500 zile de liceu tot pe bugetul părinților în care ne continuăm partea de distracție. După liceu pentru unii dintre noi continuă perioada de studii, de perfecționare care va dura aproximativ 2100 de zile. Și această perioadă poate fi bazată pe bugetul familiei chiar dacă unii încep căutarea unui job. Deci până acum am petrecut 9.200 de zile aproximativ 25 de ani de consum pe bugetul altora.

Bineînțeles că există tineri care ultimii 5, 6 ani îi dedică intrării în viața productivă, dar de foarte multe ori, și în asemenea situații, mai au încă nevoie de sprijinul părinților. Ca atare, primele 9.200 de zile depind de sursele financiare ale celor care sunt de fapt în al doilea cadran al vieții.

Despre al II-lea cadran și al III-lea voi comenta la următoarea postare. Până atunci vă doresc multe împliniri și chibzuință.

Model de introspecție personală – Piramida lui Robert Dilts

Piramida lui Robert Dilts – model de introspecție personală

În zilele noastre din ce în ce mai mulți oameni sunt preocupați de dezvoltarea personală. Peste tot auzi despre acțiuni, sfaturi de cum să te dezvolți personal, despre cum să îți îmbunătățești viața, traiul sau relațiile cu alții. Sunt foarte bune toate sfaturile însă după părerea mea, pentru a te dezvolta personal trebuie îndeplinită o primă condiție și anume trebuie să ști cine ești, adică dacă vrei să te dezvolți trebuie să ști de unde să începi.

Pentru a te putea identifica este bine să ți cont de unele lucruri stabilite prin numeroase cercetări și analize de câțiva specialiști care au stabilit faptul că oamenii se comportă, acționează pe baza unor sisteme neurologice. Gregory Bateson (1904 – 1980) antropolog, cibernetician și specialist în teoria sistemelor, a identificat sisteme neurologice diferite și complementare ale schimbărilor și învățării și le-a ordonat pe niveluri. Toate aceste niveluri se influențează reciproc atât de la mic la mare – pentru învățare cât mai ales de la mare la mic în ceea ce privește schimbarea.

Ulterior acest model a fost preluat și dezvoltat de către Robert Dilts (n 21 martie 1955) care este autor, antrenor și consultant în domeniul programării neuro-lingvistice (NLP) – model de comportament uman, învățare și comunicare. El a fost colegul lui John Grinder (n 1950) și a lui Richard Bandler (n 1940) – cofondatori NLP – și a studiat personal și cu Milton H. Erickson (1901 – 1980, psihiatru) și Gregory Bateson. Robert Dilts a postulat un nivel neurologic superior, chiar în vârful piramidei nivelurilor neurologice: cel “spiritual” sau de comunicare cu “ceea ce este dincolo de noi, mai mult, mai mare decât noi şi imaterial”.

Deși destul de complex, acest concept prezintă un model simplu despre cum funcționăm noi ca oameni, despre ce părți ale minții și ale sistemului nervos sunt accesate. Modelul nivelurilor neurologice al lui Robert Dilts propune 6 componente: mediu, comportamente, aptitudini, valori și credințe, identitatea și spiritualitatea adică ceea ce ne dorim a deveni. Iar spiritualitate are 2 niveluri și anume apartenența și misiunea, viziunea.

În vârful ei, stă viziunea, spiritul, căutarea sensului suprem al existenţei: „pentru ce?”. Robert Dilts, autorul modelului, a postulat o piramidă inversată, una care începe din vârful primeia, extinzându-şi baza în sus. Mergând de la grup sau echipă până la comunitatea globală din care face parte, nivelul final transcende planul primei piramide, constituindu-se ca o reflexie în oglindă, extinzându-se până la nivelul întregii umanităţi.

Acestă piramidă ar trebui analizată din două perspective: cea a învățării și cea a schimbării. Asta pentru că dezvoltarea personală presupune cele două acțiuni și anume cea de a învăța și cea de a te schimba. Creșterea personală nu poate exista fără cele 2 procese.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bineînțeles că vorbind despre o piramidă, acesta va avea 4 fațete: cea socială, cea profesională, cea personală și cea familială. Toate sunt legate între ele și au aceleași niveluri. Fiecare dintre noi facem parte dintr-o anumită societate, avem un loc unde ne desfășurăm activitatea profesională, avem sau ne dorim o familie și nu în ultimul rând suntem într-un anumit fel din punct de vedere psihologic și comportamental.


Indiferent în care zonă sau fațetă a piramidei ne facem analiza, ea va fi la fel și va respecta treptele piramidei. Practic, piramida lui Robert Dilts împarte existența unei ființe umane în două nivele: cea care este influențată de ceea ce deja conștientizează că are și ceea ce își dorește să devină.

Nivelul de bază al piramidei este cel care se raportează la mediu și răspunde la întrebările “Unde?, Când?, Cu cine?, Ce am eu?, Ce văd?, Ce aud?, Ce simt?, Cum percep acest context?” Se referă la bani, serviciu, casă, familie, apropiaţi adică cele 4 laturi ale piramidei. În această categorie se includ finanțele tale, munca, afacerea, casa, familia și cercul de prieteni, mediul de lucru oferit de compania în care activezi. Nivelul mediului este cel al realităţii fizice, al mediului geografic, definit ca spaţiu al existenţei cvadridimensionale sau, după caz, ca mediu socio-politico-economic în care individul există. Întrebările specifice acestui nivel sunt: “unde?, cine? când?” (3 din cei 5 W ai comunicării: where, who, when, următorii 2, what şi why aflându-se la niveluri superioare). Întrebările de bază și care definesc această treaptă ar putea fi: unde, când, cine, în ce fel? Adică, în ce mediu funcționezi. Care ar fi lucrurile sau persoanele de care ai vrea să fii înconjurat într-un mediu ideal?

Dacă te vei întreba: „De ce am ceea ce am?”, răspunsul va trebui să-l găsești la următorul nivel, unde se află acțiunile tale. Acesta răspunde la întrebarea „Ce fac eu?, Ce nu fac eu?”. Evident, de ceea ce faci în fiecare zi, depinde ceea ce ai în final.

Nivelul comportamentului şi al limbajului este cel al interfeţei perceptibile în comunicare între oameni. Cuprinde fapte, acţiuni, limbaj (verbal, non-verbal, paraverbal), răspuns şi feed-back, tot ceea ce răspunde la întrebarea “Ce?, Ce urmăresc cu acest comportament?”.

Dacă te vei întreba: „De ce fac, ceea ce fac?”, răspunsul îl vei găsi, iarăși mai sus. Acest nivel răspunde la întrebarea „Cum eu aleg?”, iar de asta depinde felul cum ei tu deciziile, cum faci o alegere, după ce strategie te conduci ( tinzi spre mai multe sau nu prea te strădui, trăiești cu ziua de azi sau planifici ce va fi peste câțiva ani), toate depind de felul în care vei acționa tu într-o anumită situație.

Primele două etaje de la bază constituie ceea ce toţi pot observa, ceea ce poate fi perceput ca atare şi nu în urma interpretării. Sunt nivelurile de relaţionare ale individului cu ceilalţi indivizi şi cu realitatea exterioară în ansamblul ei. Toate nivelurile superioare se referă la aspecte interioare ale individului, care nu pot fi descoperite decât la o cercetare mai atentă.

Nivelul abilităţilor, al cunoștințelor, al capabilităților, al competenţelor, al capacităţilor, al harurilor, al talentului, al darurilor conţine tot ceea ce reprezintă element specific distinctiv, cel mai curând format prin exersare repetată a unui comportament sistematic cu scopul unui obiectiv precis şi propriu. Reprezintă ceea ce se poate observa în anumite momente-cheie şi constituie bazele atribuirii unor poziţii bazate pe aptitudini specifice în cadrul societăţii. Întrebarea-cheie la acest nivel este „Cum?, Cât de precis fac ceea ce fac? Cum pot face mai bine? Ce capacități am deja? Care sunt capacitățile de care am nevoie pentru a…?”

Dacă te vei întreba: „De ce eu cred în ceea ce cred?”, te va ajuta să clarifici situația doar nivelul 5, cel care se referă la autocunoaștere. El răspunde la întrebarea „Cine sunt eu?”, iar răspunsul la această întrebare depinde în mare măsură de convingerile tale. Evident, lumea înconjurătoare va fi diferită pentru cel ce crede că este un ratat față de cel ce crede că este un geniu norocos.

Convingerile, credințele noastre determină modul în care simţim că ne întâlnim valorile. Convingerile ne pot limita sau ne pot elibera. Convingerile sunt asumpțiile pe care le facem cu privire la lume. Acestea se dezvoltă pe baza experiențelor, a ceea ce vedem, auzim, citim și se referă atât la modul în care ne vedem pe noi înșine cât și modul în care îi vedem pe cei din jur. De cele mai multe ori, nu contestăm convingerile pe care le avem, ele fiind adânc înrădăcinate în modul nostru de a gândi.

Convingerile, credințele noastre sunt puncte de vedere vis-a-vis de noi înşine, despre alţii şi despe situaţiile pe care le considerăm adevărate. Convingerile noastre sunt puncte de vedere emoţionale, şi nu bazate pe fapte. Adesea avem obiceul de a crede că ceea ce ne înconjoară deţine controlul asupra noastră şi că mediul în care am crescut ne-a modelat felul în care suntem acum. Ne înşelăm amarnic când credem acele lucruri. Convingerile noastre sunt cele care ne ghidează către rezultatele finale pe care dorim să le obţinem. Nu întâmplările din viaţa noastră ne modelează, ci convingerile pe care le avem în legătură cu aceste întâmplări. Credințele, convingerile noastre pot fi de susținătoare sau limitative.

Exemple de convingeri limitative :

  • Nu pot să ating libertatea financiară decât dacă fac chestii ilegale;
  • Nu pot să îmi creez căi spre a-mi ameliora situaţia financiară, atâta timp cât mă lupt zi de zi cu plătirea utilităților şi a datoriilor către bănci;
  • Nu pot să devin bogat, atâta timp cât nu moştenesc nici o avere considerabilă;
  • Nu pot să fiu om onest, generos dar şi prosper în acelaşi timp;
  • Ca să fii bogat este necesar că să munceşti pentru bani;
  • Oamenii supuşi şi modeşti sunt buni, bogătaşii sunt entităţi spirituale rele;
  • Bogaţii au foarte mulți bani, dar au şi multe alte probleme suplimentare;
  • Dacă acum refuzi bogăţia , Dumnezeu îţi va asigura o adevărată bogăţie în rai;
  • Banii sunt ochiul dracului;
  • Bogaţii sunt nişte ticăloşi.

Convingerile benefice ne ajută să creștem, să facem schimbări și să ne atingem potențialul la maxim. Pentru a putea avea viața pe care o meriți cu jobul pe care îl dorești, relația la care visezi este extrem de eficientă cunoașterea propriilor valori și a convingerilor ce stau în spatele lor.

Valorile sunt stări emoţionale bazate pe experienţa noastră de viaţă, care ne fac să credem că sunt cele mai importante pentru noi să le experimentăm, sau să le evităm. Valorile sunt convingerile noastre despre ceea ce credem noi că este bine sau rău, corect şi incorect.

Valorile reprezintă lucrurile importante din viața noastră și pot include aspecte precum egalitatea, onestitatea, familia, sănătatea, libertatea, loialitatea. Fiecare persoană dă un sens propriu valorilor sale. Acestea ne afectează la nivel inconștient, iar acțiunile pe care le luăm sunt determinate de valorile pe care le avem.

Valorile se împart în două categorii: principale și secundare. Primele ajută în rezolvarea conflictelor ascunse, în eliminarea stresului și ne oferă o direcție fermă în viață. Valorile secundare sunt cele pe care le utilizăm în anumite situații cu care ne confruntăm. De exemplu, putem să devenim mult mai disponibili atunci când un prieten are nevoie de ajutor, deoarece avem ca valoare loialitatea.

Întrebările pentru această treaptă ar fi: „Din ce cauză fac ceea ce fac? Ce urmăresc să realizez?, În ce cred eu? Ce anume face ca acest lucru să fie important pentru mine? Pentru ce aș fi dispus să renunț la ceea ce este important pentru mine?, De ce aleg ceea ce aleg?”

Nivelul identităţii este cel al definirii ca sine, ca individ, de cele mai multe ori ca un cumul de sub-identităţi raportate la societate (de exemplu, pentru un bărbat, în funcţie de context: tată, fiu, soţ, angajat, enoriaş, specialist într-o anumită branşă, membru de partid, etc.). Întrebările – cheie la acest nivel sunt: „Cine sunt eu?, Ce rol am? Ce rol îmi asum?, Când consider că mi-am îndeplinit rolul?”. Nivelul identităţii împreună cu nivelul atitudinilor şi valorilor descriu ceea ce psihologii definesc ca personalitatea umană, din prisma congnitivă, cu reflectare directă asupra etajului comportamental. Aici, acest nivel apare și noțiunea de misiune. Care este misiunea mea?, Cu ce scop trăiesc eu?, Pentru ce exist?.

Și, în final, ultimul nivel cel al spiritualității este cel al apartenenței și al viziunii, al sensului vieții. Nivelul apartenenței răspunde la întrebările: „Cărei comunități aparțin?, Sunt o parte din…?, Ce îmi doresc pentru mine și ceilalți?”. Și ultima întrebare se referă la viziunea pe care o avem: „Care este viziunea mea pentru grupul/realitatea din care fac parte?, În ce realitate mai presus decât mine ca ființă și persoană mă regăsesc?

Care este rolul piramidei lui Dilts? În primul rând, ea te ajută să înțelegi de ce trăiești așa cum trăiești și de ce ai ceea ce ai, astfel făcând o analiză de expert a propriei vieți. Iar în al doilea rând, să înțelegi ce să schimbi în viață pentru ca să ai ceea ce îți dorești.

Piramida lui Dilts se poate privi atât de jos în sus din punct de vedere a învățării dar și de sus în jos din punct de vedere al schimbării – fapt care este extrem de interesant. Atunci când apare o schimbare la nivelul viziunii, aceasta se va reflecta în toate nivelurile inferioare ajungând să producă efecte atât la nivelul identității, a credințelor și valorilor până la schimbări la nivelul mediului. Oricum o analiză pe această piramidă nu ne permite să sărim peste niveluri. Piramida lui Dilts prezintă ciclurile de învățare – schimbare ca niște parcursuri alternative. Prin învățare putem ajunge la modificări relevante la nivelul credințelor, convingerilor, a identității și chiar ale viziunii care apoi să influențeze alte abilități, comportamente care să conducă la un nou nivel de evoluție. Dacă parcurgerea de jos în sus reprezintă o evoluție, parcurgerea în sens invers de sus în jos, reprezintă o revoluție ce poate genera la nivel personal noi evoluții ce pot fi din ce în ce mai importante.

Fiecare dintre noi dacă dorim să creștem, să ne dezvoltăm personal este bine să ne facem această analiză pe baza piramidei lui Dilts pentru că ne va ajută să conștientizăm ceea ce avem deja dar ne ajută să și aflăm unde vrem să ajungem, care este misiunea, viziunea noastră și cum putem deveni mai buni atât pentru noi cât și pentru cei din jurul nostru.

 

 

 

 

 

INVICTUS

INVICTUS    

 

Vreau să vă prezint un poem în stilul victorian, scris de William Ernest Henley în anul 1875, care, începând de la vârsta de 17 ani, a trebuit să se obişnuiască a trăi fără un picior, acesta fiindu-i amputat din cauza unei boli. Este plin de încredere, tărie și chiar optimism. Poezia se intitulează „Invictus” („Neînfrânt”) și poate fi pentru mulți dintre noi un ghid de dezvoltare personală și profundă.

 

„Out of the night that covers me,
Black as the pit from pole to pole,
I thank whatever gods may be
For my unconquerable soul.

In the fell clutch of circumstance
I have not winced nor cried aloud.
Under the bludgeonings of chance
My head is bloody, but unbowed.

Beyond this place of wrath and tears
Looms but the Horror of the shade,
And yet the menace of the years
Finds and shall find me unafraid.

It matters not how strait the gate,
How charged with punishments the scroll,
I am the master of my fate:
I am the captain of my soul
.”

 

Iar traducerea cu toate scuzele de rigoare şi ajutat de cineva priceput (Alina Blănaru – traducător autorizat, căreia îi mulţumesc), ar fi următoarea:

 „Din astă noapte ce m-acoperă,
neagră ca răul fără de sfârșit,
le mulţumesc oricăror zei există
pentru-al meu suflet de necucerit.

În crunta încercare a momentului,
n-am tresărit şi nici nu am strigat.
Sub loviturile hazardului,
capul mi-e însângerat, dar neplecat.

După acest loc al furiei şi lacrimilor,
se conturează doar ororile de neuitat.
Cu toate acestea, ameninţarea anilor
mă lasă, şi mă va lăsa, neînfricat.

Oricât de grele vor fi căile,
oricât de pedepsit voi fi mereu,
eu sunt stăpânul sorţii mele:
sunt căpitanul sufletului meu”.

 

 

 

 

 

 

AUTOCUNOAȘTEREA PROFUNDĂ – PARTEA A XII-A

 

Partea XII

                                        Despre Metaprograme

Tot pentru realizarea unui rapport cât mai bun, este bine să cunoaștem și să ținem cont de modul în care o persoană își construiește strategiile atunci când se gândește să întreprindă o anumită acțiune. Iar strategia aleasă depinde de modul în care persoana se poziționează față de acțiunea ce trebuie întreprinsă. Deși sună ciudat, totuși, exact așa se întâmplă. Este dacă vreți, o legătură ciclică între acțiune și cum te poziționezi față de acea acțiune. Nu se poate una fără alta și fiecare o influențează pe cealaltă. Acest lucru ne determină modul de a gândi, de a percepe lucrurile din jurul nostru, de a ne poziționa față de ele, de a acționa pentru ca în final să ne determine felul de a ne comporta. Iar comportamentul pe care îl manifestăm este ceea ce se vede și de cele mai multe ori de definește societatea în care ne vom desfășura și eventual felul în care vom reuși să creștem, să ne dezvoltăm.

La nivel mai profund, fiecare persoană utilizează anumite moduri de a gândi, numite, dacă vreți, programe. Aceste programe sunt construite din experiențele trăite, din convigerile sau credințele pe care o persoană le-a acumulat de-alungul timpului. În momentul în care aceste programe sunt utilizate pe o perioadă mai îndelungată cu rezultate positive, ele trec la un nivel mai înalt, un meta-nivel, devenind niște metaprograme care ghidează persoana în tot ceea ce gândește, în ceea ce acționează sau în modul de comportament pe care îl are.

Particula meta, care înseamnă și “deasupra” sau “dincolo de”,  din componența cuvântului metaprogram ne indică faptul că operarea se face la un nivel de profunzime care trece de nivelul conștient al utilizării mentalului nostru. Practice aceste metaprograme ne modelează modul în care percepem realitatea, modul în care acționăm  și modul în care ne comportăm.

Metaprogramele sunt astfel niște mecanisme de selectare a informatiei, și ele operează la un nivel aflat între experiența bazată pe simțuri (VAKOGDi) și convingerile, credințele interioare. Analizând metaprogramele unei persoane, sau chiar pe cele proprii, aflăm informații despre sinele interior și despre elementele fundamentale ale ceea ce reprezintă structura personalității persoanei cu care comunicăm. Cunoscând aceste metaprograme ne putem cunoaște la un nivel mai profund și de asemenea ne putem armoniza mai bine cu realitatea persoanei cu care comunicăm și putem astfel  comunica mai bine prin realizarea de rapport și congruență.

Identificarea metaprogramelor persoanei cu care comunicăm se face apelând la observarea predicatelor (cuvintele) folosite precum și la indiciile verbale și non-verbale ale interlocutorului. Aceasta este o abilitate care merită dezvoltată pentru că ne va ajuta extrem de mult în a ne înțelege pe noi înșine și mai ales a înțelege partenerul de comunicare.

Metaprogramele sunt foarte variate și ele se aplică pentru toți oamenii indiferent de sex, rasă sau categorie socială. Metaprogramele sunt universale și ne ajută să identificăm modul de gândire al persoanei cu care comunicăm. Metaprogramele operează la un nivel situate între experiența bazată pe simțuri și convingerile interioare. Identificând și analizând metaprogramele unei persoane, chiar și pe cele proprii, putem afla informații despre sinele interior și despre elementele fundamentale ale structurii personalității. De asemenea trebuie specificat că nu trebuie ca o persoană să fie definită prin prisma unui singur metaprogram. Toate aceste metaprograme, fiind la dispoziția fiecăruia dintre noi, le putem utiliza funcție de o anumită situație sau trăire la un anumit moment. Metaprogramele descriu anumite reacții, atitudini sau comportamente manifestate verbal sau non-verbal de către oameni în anumite contexte specifice. Dacă vreți, metaprogramele reprezintă o serie de scale de mai multe tipuri care ne ajută să identificăm preferințele de a reacționa într-un anumit mediu, la un anumit stimul a persoanelor cu care interacționăm.

Un metaprogram foarte important este cel care determină modul în care cineva abordează un anumit obiectiv sau țel din punct de vedere al direcției motivării. Astfel el poate fi motivat de plăcere – care este o motivație pozitivă – și astfel va fi focusat pe visul pe care îl are, pe rezultate deosebite, pe ceea ce își dorește, pe viziune. Sau poate fi motivat de durere – care este o motivație negativă – și presupune focalizarea pe frici, pe riscuri, pe a nu pierde și va încerca să le minimizeze. Situația ideală este atunci când va exista un echilibru între cele două tipuri de motivații. Cel care va fi numai motivat de plăcare va putea uita de anumite riscuri și periclita acțiunea, iar cel motivat numai pe durere riscă să nu mai intreprindă nimic din cauza riscurilor ce ar putea exista.

Tot legat de motivare mai este și metaprogramul dinspre – către. Seamănă cu cel de mai înainte. Alegerea unui obiectiv sau a unei acțiuni poate fi motivată de depărtarea de lucrurile neplăcute – dinspre, sau de lucrurile plăcute c ear pute fi obținute în urma acelei acțiuni – către. Sau altfel spus, oamenii care se apropie de un scop sunt „înspre” iar cei care se îndepărtează de o problem sunt „dinspre”. Prima categorie, persoanele “înspre”, este formată din acei oameni motivați atunci când ating un obiectiv, când obțin un beneficiu dintr-o acțiune sau dintr-un produs pe care vor să-l achiziționeze. A doua categorie, persoanele “dinspre”, este reprezentată de cei care vor să scape de o problemă. Aceștia sunt motivați atunci când li se promite o soluție la problemele pe care le întâmpină.

Un alt metaprogram este cel numit filtrul de mărime. Unele persoane obișnuiesc să analizeze o acțiune sau situație în detaliu – lucru care consumă foarte mult timp – iar alții se mulțumesc cu termeni generali – care poate atrage neobservarea anumitor detalii importante.

Metaprogramul referința temporală este foarte cunoscut în domeniul afacerilor. O planificare se poate face pe termen scurt, mediu sau lung. Identificând direcția acestui metaprogram putem să ne dăm seama de modul în care gândește persoana cu care comunicăm.

Orientare și raportarea în timp influențează scopurile, obiectivele stabilite. Sunt personae care se orientează în trecut altele în prezent iar alții în viitor. Astfel atunci când trebuie să rezolve o anumită problemă, unii caută soluții în trecutul lor, alții le caută în diverse experiențe trăite recent iar alții încearcă să rezolve problema prin acțiuni viitoare căutând astfel mereu lucruri noi.

Metaprogramul interesul primar determină le ce suntem atenți, ce ne motivează sau ce ne plictisește. Astfel sunt persoane la care interesul primar este focalizat pe oameni (sunt potriviți la joburi care presupune multă relaționare, sunt foarte prietenoși și sociabili), alții pe locuri (siguranța locului este important și de asemenea are importanță unde se va desfășura o anumită acțiune și nu neapărat acțiunea în sine), pentru unii focusarea este pe lucruri (cei predispuși spre colecționare, este foarte important ce este acel loc unde se va întâmpla o anumită acțiune), pentru alții este pe activități (este foarte important ceea ce se va întâmpla ca și activitate) iar pentru alții pe informații (sunt cei care vor să cunoască cât mai multe lucruri despre o anumită acțiune ce trebuie întreprinsă).

Tot în contextul motivării, metaprogramul punctul de greutate al controlului (sau „sursa motivației”) arată care sau unde se află sursa de motivare a unei persoane. Astfel o persoană își poate folosi propriile credințe, valori, reguli, propriile reprezentări despre lume, propriile sentimente adică referințele interne ca sursă de motivare fiind astfel conduse în acțiunile pe care le intreprind, de ceea ce își doresc, nefiind interesate de părerile celor din jur știind singuri ce au de făcut. Alte persoane folosesc referințe externe ca motivație pentru acțiunile făcute fiind astfel conduse de ceea ce trebuie, de ceea ce este necesar a fi făcut, bineînțeles așteptând feedback de la ceilalți pentru a se asigura că ceea ce intreprind este acceptat.

Sistemul reprezentațional de convingere este nu alt metaprogram care ne indică canalul prin care o persoană poate fi convinsă de un anumit lucru. Astfel sunt persoane     care pentru a fi convinse trebuie să vadă cu ochii lor (vizuali), unii să audă cu urechile lor (auditivi), alții să simtă pe pielea lor (kinestezici).

Metaprogramul filtrului emoțional dezvăluie strategia preferată a persoanelor legat de asocierea sau disocierea stărilor. Astfel unii sunt de cele mai multe ori asociați în stări (persoana trăiește emoțional întregul impact al unui eveniment sau informație) iar alții sunt disociați de stări (persoana respectivă se gândește și se raportează la informație, eveniment, având senzația unei distanțe psihologice față de impactul său emoțional).

Metaprogramul demonstrare de aptitudini se referă la modul în care o persoană devine convinsă de aptitudinile (sentimentele, calitățile) unei alte persoane. Astfel persoana trebuie să demonstreze acea aptitudine o dată, de mai multe ori, pe o anumită perioadă de timp sau este crezută automat că o are.

Metaprogramul stilului de gândire identifică strategia aleasă pentru abordarea diverselor probleme sau situații. Abordarea poate fi bazată pe viziune (vizualizare – vede unde se va ajunge), pe acțiune (mișcare – ce acțiuni trebuie întreprinse), pe logică (verbalizare – de ce trebuie) sau pe emoție (prin sentimente – ce simte).

Metaprogramul relație se referă la strategia unei persoane de a găsi asemănările (acordare) sau deosebirile (dezacordare) între diferite elemente, situații sau entități. Focusarea pe asemănări duce la găsirea lucrurilor comune care funcționează și sunt benefice, utile. Focusarea pe deosebiri conduce la scoaterea în evidență a ceea ce ar putea să nu funcționeze să nu fie util sau disponibil. Acordarea presupune unitate și consens iar dezacordul diversitate din care se poate naște inovația.

Metaprogramul focalizarea pe proces ne indică modul în care o persoană abordează o anumită acțiune. Unii sunt focalizați pe sarcină (de obicei bărbații se focusează pe sarcină) iar alții pe relație (de obicei femeile se focusează pe relație). De aceea cei din prima categorie caută soluții pentru a rezolva o problemă în timp ce cei din a doua categorie caută să dezvolte relații vorbind despre problemă.

Metaprogramul autoconvingerii de a face un anumit lucru ne ajută să putem identifica răspunsul la întrebarea: ”de unde știu că am făcut un lucru bun?” Unii văd că au făcut un lucru bun, unii se conving dacă aud, alții se conving dacă citesc.

Metaprogramul proceduri/opțiuni este un metaprogram motivațional. Atunci când ai de făcut ceva, poți fi motivat de existența unor proceduri iar dacă nu le ai la dispoziție, le vei căuta până le vei găsi. Dar pot fi și persoane care atunci când au ceva de făcut lipsa unor proceduri îi stimulează și vor căuta variante de a rezolva acel lucru bazându-se pe diversele opțiuni pe care le au la dispoziție. Opționalilor le place să aibă de unde să aleagă și vor căuta mereu moduri noi de a acționa. Nu le place să fie limitați de proceduri și dacă li se spune cum să facă un anumit lucru, vor căuta mereu noi căi de a îndeplini sarcina respectivă. Proceduralii, așa cum le spune si numele, sunt oamenii cărora le plac procedurile. Tot ceea ce fac are la bază un plan precis. Dacă nu au o procedură, o caută sau o creează singuri. Când au un plan, cu pași clar definiți, persoanele procedurale îl pot utiliza la nesfârșit și le este greu să accepte alte soluții.

Un alt metaprogram este pasiv/agresiv. Există persoane care în permanență sunt concilianți, care nu doresc să aibă parte de stres, doresc armonie în jurul lor și nu vor să participe la situații tensionate. Altele însă chiar iubesc stresul, adoră agitația și stările tensionate. Dacă dorim să comunicăm cu cineva agresiv, trebuie să intrăm în rezonanță cu persoana respectivă abordându-i ideea, dezbătând-o, solicitându-i să o proiecteze în viitor. Acesta va încerca să se opună, să contrazică să se lupte cu ideile și ca atare este recomandat să i se răspundă într-o manieră cât mai hotărâtă și direct confirmându-i eventualele calități. Atunci când intrăm în rezonanță și comunicăm cu o persoană pasivă îi urmărim ideile și emoțiile, îi oferim semnale verbale și non-verbale de armonie. Nu o confruntăm sau dezaprobăm direct.

Metaprogramul încăpățânat/compliant definește două categorii de comportamente. Cel compliant se manifestă din punct de vedere comportamental cu flexibilitate manifestând deschidere și sensibilitate. Modelul încăpățânat manifestă multă încăpățânare și rezistență iar comunicarea cu o astfel de persoană nu trebuie să conțină indicații ci să-i ofere opțiuni, transmițându-i că are posibilitatea de a alege.

Metaprogramul proactiv/reactiv ne indică care este modul de comportare al persoanei cu care comunicăm. Persoana definită de metaprogramul proactiv va avea dorința de a iniția ceva, de a fi cel care încearcă primul. Cea definită de metaprogramul reactiv va aștepta și se va lăsa condusă și îndrumată. Cei proactivi sunt supuși greșelilor tocmai pentru că au inițiativă, iar cei reactivi pot încetinii eventuale acțiuni pentru simplul motiv că cercetează mai mult decât este cazul. Persoanele reactive așteaptă și reacționează la cei care cer ajutorul. Sunt foarte analiști și sunt recomandați pentru analiza diverselor situații sau acțiuni și pentru strângerea de informații.

Metaprogramul concept/structură/finalitate este tot un metaprogram motivațional dar și procedural. Sunt persoane care se ghidează după concept în sensul că atunci când au de făcut ceva, este foarte important să cunoască mai întâi ideea, de unde a plecat sau care este filosofia acelui lucru sau acțiune ce trebuie făcută. Pentru alții este importantă structura adică care sunt pașii, etapele, strategia, harta, direcția ce trebuie urmată. Într-un final există și cei care sunt motivați de finalitate adică ce vor câștiga dacă vor întreprinde ceva, care sunt beneficiile sau ce vor pierde dacă nu vor face acel ceva.

Tot un metaprogram motivațional și procedural este și metaprogramul impuls/raționalizare. Cei ghidați de impuls întâi fac și apoi gândesc iar cei ghidați de metaprogramul raționalizare atunci când au de luat o hotărâre întâi calculează, socotesc, măsoară, studiază problema și de abia apoi, dacă mai au timp, acționează.

Toate aceste metaprograme sunt bine de cunoscut pentru că oamenii acționează, iau decizii ghidați de ele. În felul acesta modul în care comunicăm cu cineva, modul în care îi cerem cuiva să intreprindă ceva, trebuie să țină cont de metaprogramul care îl motivează și care îl determină să acționeze. În situația în care comunici cu mai multe persoane deodată și nu ai cum să identifici tipurile de metaprograme, tiparele după care funcționează fiecare (încăpățânat sau compliant, reactiv sau proactiv, pasiv sau agresiv etc) este bine ca adresarea să fie pentru ambele direcții (ex: detergentul XYZ odată folosit te va scăpa de corvoada scoaterii petelor dificile și după oricâte spălări ai face, culorile hainelor vor rămâne la fel de vii ca atunci când au fost noi).