Category Archives: Autocunoaștere

Autocunoașterea Profundă – Partea a X-a

 

Partea X

                              Cum devenim ascultători activi?

     Atenția, sora comunicării. Oamenii intră într-o zonă de confort atunci când știu că le este acordată atenție și se pot exprima mai bine. Iată cum îi putem încuraja:

  •  Să privim interlocutorul în ochi.
  •  Lăsarea deoarte a gândurilor care ne distrag atenția.
  •  ,,Să ascultăm” limbajul nonverbal al comunicatorului.

      Da, te ascult. La fel de important este să arătăm că îl ascultăm pe celălat. Cel mai bine putem face acest lucru prin intermediul limbajului nonverbal:

  •  Să dăm din cap des pentru a confirma că înțelegem situația prin care trece celălalt.
  •  Să zâmbim și să folosim alte expresii faciale care să încurajeze fluxul liber al comunicării.
  •  Să fim atenți ca postura noastră să arate deschidere, să nu ne încrucișăm brațele sau picioarele.

    Oferirea feedback-ului. Filtrul personal și analizarea prin prisma propriilor experiențe ne pot determina să ne îndepărtăm de la subiectul care tocmai ni se aduce în discuție. Ca ascultător, rolul nostru este să înțelegem mesajul care ni se transmite.  Ne permitem, astfel, să reflectăm asupra a ceea ce ni se spune și să punem întrebări:

  • Parafrazează emițătorul folosind expresii de tipul: ,,Ceea ce încerci să-mi spui este…” sau ,,Sună de parcă ai spune…”.
  • Pune întrebări pentru a clarifica anumite aspecte: ,,Ce vrei să spui când…”sau ,,Asta ai vrut să spui?”
  • Rezumă periodic ceea ce vorbitorul îți transmite.

    Dincolo de întreruperi. Nimănui nu-i place să fie întrerupt în timp ce își exprimă cu tărie convingerile sau în timp ce expune o problemă despre care îi este oricum destul de greu să vorbească. Așadar:

Să-i dăm voie vorbitorului să termine tot ceea ce are de spus înainte de a pune o întrebare. Să nu întrerupem folosind contraargumente.

    Să răspundem cum se cuvine. Ascultarea activă implică înțelegere și respect. Atacarea celuilalt sau punerea într-o situație care nu îi este confortabilă nu va aduce niciun beneficiu, nici ție, nici celuilalt.

  • Fii deschis și onest în ceea ce privește răspunsurile tale.
  • Argumentează-ți părerea într-un mod respectuos.
  • Tratează-l pe celălalt așa cum ai vrea să se poarte cineva cu tine atunci când îi împărtășești gândurile tale. Vei vedea că apelând la asertivitate și empatie, vei reuși să ai o mai bună comunicare cu celălalt.

Chiar dacă ascultarea activă presupune exercițiu și mai presus de orice spargerea vechilor tipare, este important ca în fiecare conversație să ne reamintim că scopul nostru este să-l înțelegem pe celălalt dincolo de cuvinte. Să punem întrebări să reflectăm la ceea ce ne transmite celălalalt și să-l încurajăm constant.

Autocunoașterea Profundă – Partea a IX-a

 

Partea IX

Despre Comunicare

În tot acest proces contează foarte mult modul în care vrei să comunici. Partea transmiterii informaţiei se realizează alegând cuvintele potrivite precum şi aranjarea lor în cadrul mesajului astfel încât să existe o logică. Acest lucru este realizat de marea majoritate a celor ce încearcă să comunice. Însă sunt foarte multe persoane care uită de partea relaţională a comunicării  şi astfel aceasta îşi pierde eficacitatea.

De regulă, pentru a stabili o relaţie, trebuie să lucrăm pe latura emoţională, la empatie. Iar primul lucru pe care trebuie să îl facem pentru a putea empatiza cu cineva este să ascultăm activ.

Eşti empatic, atunci când reuşeşti să rezonezi cu partenerul/partenerii de dialog. Chiar dacă opiniile sunt diferite, reuşeşti să găseşti resurse în a asculta şi alte păreri (asertivitatea), nu emiţi judecăţi de valoare în necunoştinţă de cauză, îţi susţi ideile, opiniile argumentat şi respecţi şi punctul de vedere al celuilalt. A fi empatic presupune a avea deschiderea de a te “calibra” la starea emoţională a interlocutorului. Empatia influenţează aşadar gradul de eficienţă al comunicării.

Depinde de noi ce atitudine abordăm în dialogul cu ceilalti, alegerea ne apartine, desigur, dar trebuie să găsim deschidere şi dinspre ceilalţi spre comunicare constructivă.

“Dacă vrei să te apropii de cei din jurul tău, fii conştient de puterea de comunicare pe care o deţii.” – Alan Loy McGinnis

Pentru a construi o relație cu persoana cu care comunicăm, trebuie să stăpânim abilitatea de a comunica asertiv.

„Singurele drepturi pe care le avem sunt cele pe care ni le asumăm, nu cele care ne sunt date de alţii.” Anonim

Există câteva elemente care ne ne ajută să comunicăm asertiv:

Ascultarea activă

Oamenii ascultă şi răspund diferit în funcţie de situaţie şi de sentimentele pe care le au faţă de sine şi de alţii. Pentru a asculta activ e necesar să ai contact vizual cu persoana cu care vorbeşti şi să fii atent la ea non-verbal (să dai din cap în semn de acord/dezacord să foloseşti “aha” ,“îhî”)

Dacă eşti atent la mesajul comunicat de interlocutor vei avea cel puţin două avantaje: vei arăta respect şi e foarte probabil să ţi se răspundă cu respect şi vei putea descoperi cuvinte cheie care să te ajute să începi o nouă discuţie.

Starea de spirit a celui cu care discuţi e foarte importantă. Dacă acea persoană se simte bine este foarte probabil să aibă mai multa energie pentru a te asculta.

Observarea

Observarea ajută oamenii să fie în totalitate prezenţi în timpul comunicării şi să fie mai conştienţi. Să identifici, să recunoşti şi să observi atât propriile emoţii cât şi ale celorlalţi reprezintă o parte importantă a ceea ce înseamnă inteligenţă emoţională.

Dezvoltându-ţi abilitatea de a observa emoţiile persoanei cu care discuţi vei putea decide dacă poţi să continui conversaţia sau dacă e timpul să te retragi.

Utilizarea formulărilor la persoana întâi sau “eu comunicarea”

Folosind formulări la persoana întâi comunici responsabilitate faţă de propriile emoţii, gânduri, păreri, idei, atitudini şi comportamente. De asemenea presupune conştientizarea diferenţei dintre comportament şi persoană. Astfel, atunci când se va aduce o critică se va critica comportamentul şi nu persoana.

Pentru a comunica asertiv verbal e necesar să comunicăm si non-verbal asertiv. Putem face asta având o voce calmă, cu o tonalitate normală, contact vizual moderat şi păstrând un calm interior.

Calea prin care putem fi ascultători mai buni este aceea de a practica ascultarea activă. Prin intermediul acesteia, realizam un proces conștient nu doar în ceea ce privește faptul că ,,am auzit” cuvintele pe care interlocutorul ni le comunică, ci în ceea ce privește ,,înțelegerea” întregului mesaj.

Pentru a reuși acest lucru, este important ca atenția noastră să fie concentrată în mod constant asupra celuilalt.

Dacă prietena cea mai bună ne povestește care sunt dilemele ei din ultima perioadă, să încercăm să fim mai puțin atenți la faptul că vântul îi deranjează părul sau la cizmele colorate ale trecătoarelor din parc. Atenția noastră este nevoie să îi aparțină în totalitate în aceste momente, mai ales dacă destăinuirile sale sunt importante. Așadar, necesar este să facem abstracție de mediul înconjurăor atât cât este posibil deoarece vom reuși să o înțelegem mai bine.

      Dacă ni se pare complicat să ne concentrăm  pe ceea ce ne comunică celălalt, să încercăm să repetăm mental cuvintele pe care acesta ni le spune astfel încât să reușim să ne concentrăm pe întreaga situație.

Poate că de cele mai multe ori este important ca cealaltă persoană să știe că o ascultăm. Pentru a înțelege acest lucru, putem să ne întrebăm dacă am fost vreodată în situația în care nu aveam certitudinea faptului că suntem ascultați.

De asemenea, este important să îl asigurăm pe celălalt că este ascultat prin intermediul limbajului nostru deoarece în acest fel îl încurajăm să continue să vorbească. În timp ce datul din cap sau interjecțiile de tipul ,,aha”, arată că suntem interesați de discuție, o întrebare pusă din când în când în timpul conversației sau un comentariu care să recapituleze conversația indică faptul că înțelegem mesajul.

AUTOCUNOAȘTEREA PROFUNDĂ – PARTEA VII

 

Partea VII

Pe lângă modurile  de recunoaștere a acestor sisteme de reprezentare prezentate în partea a VI-a, mai sunt și alte indicii care ne ajută să cunoaștem mai bine persoana cu care stăm de vorbă și implicit propria persoană:

Vizualii:

Persoanele vizuale sunt foarte organizate și bine îngrijite, pentru ei contând foarte mult ceea ce văd și ceea ce văd ceilalți când îi privesc.

Atunci când încearca să își amintească ceva sau când au de luat anumite decizii, folosesc vizualizarea ca strategie principală. De asemenea, au o imaginație bogată și le este destul de greu să își exprime ideile în cuvinte.

Fiind persoane care înțeleg foarte bine imaginile, ei preferă interacțiunile față-în-față și preferă să vadă imaginea de ansamblu, mai mult decât micile detalii. Ei înțeleg mult mai bine dacă le desenezi o schiță a ceea ce au de făcut, decât dacă le explici în cuvinte. Ei rețin mult mai ușor fețele oamenilor decât numele acestora.

Un vizual atunci când vorbește va avea o gestică amplă a mâinilor încercând astfel să acopere și să descrie întreaga imagine

Auditivii:

Auditivii vor fi mult mai conștienți de schimbările din tonul vocii lor și ale celorlalți, răspunzând mai ușor anumitor tonalități. De asemenea, vor înțelege mai bine instrucțiunile verbale și își vor aminti mai ușor ceea ce li se spune.

Aceștia preferă discuțiile, fiindu-le mai ușor să comunice pe cale orală decât în scris. Pentru acești oameni este important să fie auziți. În același timp, pot fi ușor distrași de zgomot sau de sunetele pe care le aud în jur.

Un auditiv va gesticula cu mâinile dar gestica nu va fi una amplă ci scurtă pentru a putea ține ritmul sunetelor din mintea sa.

Kinestezicii:

Persoanele kinestezice au dezvoltată, pe lângă simțul tactil, și o puternică conexiune cu propriile emoții și sentimente. De asemenea, sunt mai sensibili la modul cum își percep corpul și sentimentele, răspunzând foarte bine la atingeri.

Oamenii kinestezici învață repede făcând efectiv acțiunile, mișcându-se și atingând lucruri. Pentru ei este foarte important propriul confort, îngrijindu-se mai mult pentru a se simți bine decât pentru a arăta mai bine.

Deciziile pe care le iau sunt predominant bazate pe sentimentele și emoțiile de moment pe care le au în legătură cu subiectul în cauză. Aceștia stau mai aproape de oameni pentru a simți energia celorlalți. Spre deosebire de kinestezici, o persoană vizuală va prefera să stea mai în spate pentru a-i vedea în întregime pe ceilalți și pentru a avea o perspectivă mai bună.

Gestica unui kinestezic va fi foarte discretă și de regulă brațele vor tinde mereu să fie apropiate de corp.

Autocunoașterea profundă – Partea IV

Partea IV

    Privirea: Modul în care privim sau suntem priviți are legătură cu nevoile noastre de aprobare, acceptare, încredere și prietenie. Chiar și a privi sau a nu privi pe cineva are un înțeles. Privind pe cineva confirmăm că îi recunoaștem prezența, că există pentru noi; interceptarea privirii cuiva înseamnă dorința de a comunica.

Privirea ca mijloc de comunicare a sentimentelor, gândurilor, stărilor sufletești nu ar avea aceeași semnificație în absența ochilor, ea fiind rezultanta unor conexiuni între creier și inimă, modulate de firea și de educația fiecărui individ.

Mesajele ochilor și privirilor sunt legate de dilatarea și contracția pupilei, de ascunderea unghiului intern, de intensitatea și durata contactului vizual cu  interlocutorul, de schimbările de direcție ale privirii.

Modul de a privi e legat de interesul față de partenerul de comunicare. Dacă persoana sau ce ne spune, nu ne interesează, mutăm privirea în altă parte.

Există mai multe moduri de a privi:

a) privirea paralelă, la distanță mică denotă o persoană adâncită în gândurile sale și care nu dorește să perceapă mediul înconjurător. Dar când aceasta este menținută în prezența unei persoane, este înțeleasă ca o încercare de ignorare a acesteia și de a o face pe aceasta să se simtă nedorită în mediul respectiv.

b) privirea drept în ochii este un semn al dorinței de cooperare cu interlocutorul, demonstrându-i acestuia interesul și cunoașterea valorii sale. Această privire denotă onestitate, corectitudine și conștiința de sine.

c) privirea de sus în jos se poate datora diferenței de înălțime sau a poziției partenerilor de discuție și acest lucru poate să denote dominare, mândrie, aroganță.

d) privirea de jos în sus are aceeași cauză ca și cea precedentă și denotă supunere sau dorința de agresivitate.

e) privirea laterală, respectiv oblică, poate fi orientată spre stânga sau drepta, de sus sau de jos și exprimă mai multe tipuri de informații prin combinarea acestor elemente. Pornită de sus înseamnă dispreț, pornită de jos denotă slugărnicie iar când ochii sunt larg deschiși poate semnifica curiozitate sau reținere.

Privirile au fost studiate și din punct de vedere al fundamentelor neurologice. Astfel direcția privirii indică ce idei trebuiesc activate: imaginile sunt activate de privirea în sus, sunetele de cea orizontală și sentimentele de privirea în jos.

Privirea îndreptată spre stânga activează amintirile impersonale, obiective, logice, iar cea spre dreapta imaginația, creativitatea, amintirile personale.

Astfel când cineva încearcă să-și aducă aminte ceva, va privii spre stânga, iar când va inventa sau va minți, spre dreapta.

poza_1

poza_2

Încercați să observați persoanele cu care stați de vorbă sau urmăriți partenerii de discuții din cadrul emisiunilor televizate.

TRADIȚIA HUNA – KALA

2. KALA – Nu există limite. Orice este posibil.

Kala are de fapt două înţelesuri. Primul este că nu există limite iar al doilea semnifică necesitatea de a te elibera (a nu te încărca) şi de a ierta. Aceste două înţelesuri sunt calea spre “nu există limite”.

Nu există limite în viaţa ta sau pentru ce îţi oferă în  mod gratuit universul. Pare puţin nerealist însă limitele sunt cele pe care noi înşine ni le stabilim. Iar limitele trebuie văzute din 2 perspective: limite creative şi limite filtrate.

Limitele creative – Un univers fără nicio limitare echivalează cu o experiență nelimitată, care este egal cu nici o experiență. Fără limite nu ai putea face diferenţe şi ca atare nu ar fi nimic de experimentat. Însăşi natura unei experienţe înseamnă a compara. Comparăm nivelurile de luminozitate, de sunete. În acest fel putem realiza modul în care simţim tocmai pentru faptul că uneori ne simţim mai bine decât alte ori. Nu am putea trăi într-o lume unde ar exista o singură culoare sau o singură tonalitate. De aceea un univers nelimitat are nevoie de limite creative pentru a ne permite să experimentăm diferite senzaţii şi situaţii. Astfel Huna nu contrazice existenţa sau utilitatea regulilor şi a limitelor ci susţine faptul că ele trebuie folosite pentru atingerea scopurilor şi nu pentru a-ţi limita viaţa.

Limitele filtrate – Aceste sunt limite construite din credinţele şi barierele care ne împiedică să fim creativi. Sunt limitele potenţialului nostru creativ care ne împiedică să ne creem propria existenţă. Exemple de asemenea limite ar fi faptul că suntem victime, că lumea este aspră şi viaţa neechitabilă sau că nu există suficiente slujbe. Un indicator pentru asemenea limite ar fi asocierile emoţionale ca frica, ura, furia care nasc aceste limitări filtrate.

Limitele Filtrate ne  limitează capacitatea de cunoaștere și de experimentare a diverselor situaţii luându-ne posibilitatea de a acţiona într-un mod pozitiv şi benefic nouă. Dacă tu crezi că există limite pentru bucurie, fericire, dragoste, sănătate sau de bunăstare, atunci le vei trăi. Este ca atunci când se naşte un copil. El nu va putea încă de la naştere să alerge suta de metri în 10 secunde dar asta nu înseamnă că nu o va putea face în viitor.

Există cumva vreo persoană a cărui companie încerci să o eviţi? Care sunt persoanele care îţi produc stări neplăcute? Întrebă-te, legat de aceste persoane, ce nu eşti dispus să accepţi sau să treci cu vederea la ele? Pentru a răspunde la aceste întrebări te poţi folosi de metoda Sedona:

Pasul 1: Identifică sentimentul care te deranjează legat de acea persoană. Focusează-te pe ce ţi-ar plăcea să simţi, care este sentimentul pe care ţi-l doreşti să-l trăieşti şi apoi dă-ţi voie și conştientizeză modul în cate te simţi acum (oricare ar fi).

Pasul 2: Pune-ţi una din următoarele întrebări:

  • Aş putea scăpa de acest sentiment?
  • Aş putea permite acestui sentiment să existe în mine?
  • Aş putea să întâmpin acest sentiment?

Pasul 3: indiferent cu ce întrebare ai început la pasul 2, puneţi şi următoarea întrebare: “Sunt dispus să renunţ? Ar trebui să am acest sentiment sau mai bine aş fi liber?”

Pasul 4: Puneţi întrebarea: “Când?”

Pasul 5: Repetă primii 4 paşi atât cât este necesar până te eliberezi de sentimentul neplăcut.

În acest fel elimini o limită filtrată şi te apropii de “orice este posibil”.