1. IKE – Lumea este ceea ce crezi tu că este.

Se referă la importanţa a ceea ce crezi. Credinţele pe care le ai îţi determină modul în care acţionezi. Dacă vei crede că lumea în care trăieşti este plină de nedreptăţi, neplăceri sau chinuri, atunci asta vei căpăta, la fel vei primi. Dacă vei crede că lumea este plină de aventuri şi fericire atunci acestea le vei experimenta în viaţa ta. Seamnănă cu Legea Atracţiei Universale dar de asemenea ne arată că suntem observatorii şi interpreţii propriei noastre vieţi. Dacă faci abstracţie de emoţii şi eşti atent doar la fapte vei constata că fiecare situaţie are şi părţi pozitive şi părţi negative. Însă experienţa trăită este definită de emoţionalul trăit şi simţit.

Trebuie să ţi minte că prin acest principiu ai puterea să schimbi întâi percepţia despre experienţa trăită şi apoi să o proiectezi în viitorul tău.

Corolarul 1: Totul nu este decât un vis. Shamanii credeau că actuala viaţă nu este altceva decât o altă formă de visare. Ei credeau că visăm pe mai multe niveluri şi că fiecare vis are mai multe straturi. Gândeşte-te la cât de “reală” poate fi lumea reală.

De ce nu poţi tece prin zid? Atunci când atingi zidul cu mâna, nu vei putea trece prin el şi asta pentru că zidul este făcut din cărămizi sau din piatră. Dar la rândul lor cărămizile sunt de fapt o aglomerare de atomi şi molecule care nu conţin nimic material. Ele sunt de fapt câmpuri de energii care vibrează pe o anumită frecvenţă. Iar mâna, corpul nostru este la rândul lui o aglomerare de câmpuri de energii care vibrează pe o frecvenţă asemănătoare zidului şi de aceea nu putem trece prin el. Muzica, zgomotul reprezintă tot energie dar care vibrează pe frecvenţe diferite faţă de zid şi de aceea pentru zgomot sau muzică nu este nici o problemă să treacă prin zid şi să se audă şi dincolo de zid.

Atunci când loveşti zidul cu mâna, nu loveşti nişte cărămizi materiale. Mai degrabă frecvenţa energiei mâinii tale intră în contact cu spectrul de energie al zidului şi această informaţie a fost trimisă de creier care a declanşat experienţa deja salvată în memorie ca “mâna care loveşte zidul”.

Este ca atunci când asculţi muzică sau priveşti un tablou. Tu nu chiar auzi sau vezi ceva, de fapt creierul tău interpretează valurile de energie care vin de la muzică sau de la reflecţia luminii din pictura respectivă. Creierul este cel care crează lumea pe care tu o vezi.

Singura diferenţă dintre un vis şi o realitate trăită pentru noi este dacă şi alţii au aceeaşi experienţă ca şi noi. Şi totuşi deşi de multe ori trăim o anumită experienţă alături de alte persoane, după ce trece acea experienţă percepţiile pot fi diferite de la persoană la persoană. Chiar dacă ne întâlnim în visul nostru cu alţii, visul tot al nostru rămâne şi fiecare are visul lui.

Odată ce începi să fi de acord că viaţa este un vis atunci ajungi la momentul în care te gândeşti că este posibil să te trezeşti din vis şi să îl schimbi (adică propria realitate).

Crolarul 2: Toate sistemele sunt arbitrare. De când omul şi-a dezvoltat cortexul, se află într-o permanentă căutare a răspunsului la întrebarea: “Ce este viaţa?”.

Dacă te vei ghida după gândirea şamanilor că “viaţa este un vis”, atunci îţi vei da seama că răspunsul pentru aflarea sensului vieţii este arbitrar construit. Orice răspuns vei găsi trebuie să fi convins că nu este cel corect ci cel pe care îl doreşti tu pentru propria siguranţă.

În esenţă adevărul este ceea ce tu defineşti ca fiind adevărat. Tu iei decizia de a accepta anumite sisteme şi de a refuza altele. Deci problema nu este dacă un anume sistem este bun sau rău. Problema se pune cât de bun este sistemul pentru tine. Orice sistem (inclusiv Huna) este arbitrar ales şi nici un sistem nu este adevărul suprem. De aceea trebuie să afli dacă un anume sistem este bun pentru tine sau nu.

Aşa că orice auzi sau vezi, consideră ca fiind doar o ipoteză pentru tine. Dacă funcţionează pentru tine, dacă este ok, accept-o, însuşeşte-o. Dacă nu, uit-o şi caută o altă ipoteză.

Pentru a experimenta puterea lui IKE întreabă-te care este definiția ta pentru lume, cu toate ingredientele ei. Completează următoarele propoziții și încearcă să răspunzi cât mai sincer. Forţează-ţi creierul, până când nu mai există nici un răspuns. În cazul în care consideri că munca ta e de rahat – scrie acest lucru. Nu te minții singur. Alocă ceva timp pentru asta şi vei fi uimit de ceea ce este în interiorul tău.

• Cred că lumea este …
• Cred că sunt …
• Cred că oamenii sunt….
• Cred că munca mea este …
• Cred că sănătatea mea este …
• Cred că puterea mea financiară este …
• Cred că abilitatea mea de a experimenta dragostea, bucuria, fericirea este …
• Cred că … (ai putea veni cu orice altceva care are o însemnătate în viața ta)

Răspunsurile la aceste întrebări îţi vor dezvălui propriile limite. Iar aceste limite îţi determină modul de a experimenta propria realitate. Dacă vei dori să îţi schimbi viaţa nu trebuie altceva decât să îţi schimbi propriile limite.

Partea III 

                                        Mișcarea involuntară a ochilor

Mișcarea involuntară a ochilor este un un indice care ne ajută să putem efectua o calibrare cu persoana cu care interacționăm, adică să putem stabili o legătură între ceea ce este observabil și experiențele interioare la nivel afectiv și cognitive.

La nivelul ochilor nu numai mișcarea lor este importantă ci și alte indicii pot dezvălui persoana cu care interacționăm.

A devenit ca o zicală atunci când se spune că ochii sunt fereastra sufletului și este cu siguranță foarte adevărat că forma, strălucirea, culoarea și mișcarea lor dezvăluie foarte multe informații despre interiorul persoanei respective.

O trăsătură importantă a ochiului este strălucirea lui. Această trăsătură unică  fiecărei persoane în parte se datorează interacțiunii dintre lumină și lacrimile de la suprafața ochiului. Ochii strălucitori, vii, caracterizează o persoană isteață și vioaie, în timp ce ochii lipsiți de strălucire denotă nu numai oboseală și descurajare, ci și o prăbușire spirituală.

Ochii transmit mesaje legate de stările sufletești. Privirea poate fi blândă, catifelată, dură, prietenoasă.

Elementele studiate în comunicarea nonverbală în cadrul ochilor sunt gradul de deschidere, mișcarea pleoapelor, pupilele și privirea.

Gradul de deschidere a ochilor variază de la privirea holbată, atotcuprinzătoare, până la pleoape închise.

Ochii holbați sunt dublați de cutele orizontale, această privire exprimând mirare, frică de amenințare iminentă, groază, curiozitate, extremă, așteptare tensionată, speranță, neputință naivitate, incapacitatea de a înțelege un anumit lucru.

Ochii larg deschiși acumulează cât mai multe impresii dar fără să facă o selecție a acestora ei semnifică creativitate spirituală și nevinovăție.

Ochii deschiși reflectă o stare de interes normal până la o percepție optimistă a lumii înconjurătoare.

Ochii întredeschiși exprimă oboseală, tensiune nervoasă, o participare redusă la ce este în jur și plictiseală. Mimica acestora denotă indiferență, inerție, paralizie a afectelor, resemnare, faptul că partenerul de discuție “nu merită nici o privire”.

Ochii acoperiți care au doar o fantă îngustă prin care se observă ceva punctual, care se concentrează asupra unei ținte, în acest caz există o percepție negativă a acestei expresii datorita faptului că denotă șiretenie, amenințare, agresivitate, indiscreție, egoism sau individualism.

Ochii strânși închiși semnifică concentrare spirituală asupra unui stimul exterior sau a unei idei.

Închiderea unui singur ochii este un gest amical, o înțelegere secretă, și aceasta semnifică viclenie, șiretenie, prudență, îndemânare, artă și este folosit de cei care fac pe importanții.

Închiderea relaxată a ochilor este urmarea firească a dorinței de a medita, de a asculta ceva sau a savura ceva, dar în același timp mai semnifică și refuzul de a vedea, de aici vine și expresia “a trece cu vederea”.

Mișcarea pleoapelor, este una involuntară de îndepărtare a unui corp străin din ochii, dar ea mai poate exprima și nedumerire, nesiguranță, jenă, neliniște.

Ezechia Marco Lombroso, (cunoscut ca Cesare Lombroso – 6 noiembrie 1835 – d. 19 octombrie 1909, a fost un criminolog și medic italian și fondator al Școlii Italiene Pozitiviste de Criminologie) a observat că la criminalii înnăscuți zona centrală a pleoapei superioare este frecvent coborâtă, conferindu-i persoanei respective un aer somnoros. Când întreaga pleoapă este mult coborâtă, generând aspectul cunoscut sub denumirea de “ochii de iatagan”, ea denotă, cum era de așteptat, lascivitate, preocupări pentru seducție.

Pupila reacționează la radiația luminoasă și la adâncimea imaginii. Se îngustează atunci când privim la un obiect îndepărtat și când lumina este puternică. În afară de stimulii exteriori, ea mai reacționează și la stări sufletești, atunci când avem trăiri intense și emoții pozitive; se dilată, iar când emoțiile sunt negative, se micșorează. Aceste modificări sunt percepute de partenerii de conversație drept mesaje subliminale.

Autocunoașterea profundă

Partea II   

Bineînțeles că atenția trebuie îndreptată și către noi înșine. După ce ne-am cunoscut propriile sisteme de reprezentare putem începe și cunoașterea celorlalte persoane. Dar acest lucru se poate face printr-o atenție sporită și prin comunicare.

Atunci când trebuie sau dorim să comunicăm cu cineva, ar fi bine ca mai înainte să ne punem câteva întrebări care nu vor face altceva decât să îmbunătățească comunicarea și în final înțelegerea persoanei cu care comunicăm. Aceste 6 întrebări sunt practic adresate propriei persoane. Practic înainte de orice comunicare interpersonală este bine să existe și o comunicare intrapersonală.

Prima întrebare este ”de ce” vreau sau trebuie să comunic cu acea persoană. Este esențial să aflăm răspunsul la această întrebare. Chiar și pentru simplul motiv că doar vreau să pălăvrăgesc cu acea persoană este bine să conștientizez acest lucru. Răspunsul la această întrebare îmi va seta așteptările pe care le voi avea legat de comunicarea cu acea persoană.

A doua întrebare este ”ce vreau să obțin în urma comunicării cu acea persoană?”.  Această întrebare este strâns legată de prima. Trebuie să știu ce aș dori să obțin în urma comunicării cu acea persoană pentru că așteptările sunt déjà formate de la prima întrebare.

A treia întrebare este ”când” vreau să comunic cu acea persoană? Este extreme de important să îmi aleg momentul în care să comunic funcție de așteptările formate și funcție de ceea ce vreau să obțin.

A patra întrebare este ”unde” comunic? Iarăși, locul este extrem de important. Locul este impus de așteptări și de ceea ce vreau să obțin în urma acelei comunicări.

A cincea întrebare este ”cum” vreau sau trebuie să comunic. În acest fel îmi aleg canalul de comunicare și limbajul. De asemenea răspunsul la această întrebare ne determină și atitudinea pe care o vom avea atunci când vom comunica cu acea persoană.

Iar ultima întrebare la care este bine să ne răspundem, este ”ce” vom comunica cu acea persoană. Practic răspunsul la această întrebare ne determină și definește  subiectul pe care vrem să îl atingem pe parcursul comunicării cu acea persoană.

Punându-ne aceste întrebări vom putea să eliminăm foarte multe din barierele ce apar, de regulă, în timpul unei comunicări.

După ce am aflat răspunsurile la aceste 6 întrebări putem demara comunicarea cu acea persoană și în acest fel comunicarea va fi una eficientă atât pentru noi cât și pentru cealaltă persoană.

Comunicarea înseamnă printre altele și relaționare. Iar o relație bună, constructivă se va obține numai dacă ne cunoaștem pe noi înșine, dacă ajungem să cunoaștem persoana cu care relaționăm și dacă acea comunicare este una eficientă.

Autocunoașterea profundă

Partea I

Foarte mulți oameni doresc să fie mai buni, mai performanți chiar mai apreciați de cei din jurul lor și de cei cu care interacționează. Este o dorință de apreciat însă acest lucru se poate face doar prin două căi.

O cale ar fi să înțelegi lumea din jurul tău, să înțelegi oamenii cu care interacționezi și în final să devii selectiv în sensul că alegi doar acea parte din lume care te înțelege și te apreciează și cercurile de oameni care sunt în acord cu tine. Dar în această situație vei rămâne aceași persoană și se va schimba doar anturajul care poate fi mult mai mic, mai modest și în timp poate chiar să dispară, tu riscând la un moment dat să rămâi singur. Iar această situație poate duce la o izolare. În acest fel propria ta dezvoltare va avea de suferit și asta pentru că a-ți dori să fi mai bun, mai performant nu înseamnă numai a înțelege lumea din jurul tău sau oamenii cu care interacționezi.

A doua cale ar fi să începi prin a te cunoaște mai bine, a-ți găsi punctele tari și a identifica punctele slabe. Înseamnă a descoperii izvorul propriilor tale resurse și a le accesa atunci când vei avea nevoie. În acest fel, calea către propria ta dezvoltare pleacă din tine și nu din afara ta. În acest fel schimbarea în bine se produce în interiorul tău și nu prin schimbarea mediului sau a lumii în care trăiești. Odată îmbunătățită propria persoană apare și schimbarea mediului și percepția acestuia legată de persoana ta.

Primul lucru pentru a începe propria cunoaște este să identifici propriul mod/sistem de reprezentare. Fiecare dintre noi are un sistem de reprezentare propriu (dar nu unic). Acest mod de reprezentare ne definește de fiecare dată când gândim, comunicăm sau ne confruntăm cu anumite situații. În acest fel el poate fi identificat de o altă persoană la fel cum la rândul nostru putem identifica sistemul de reprezentare al persoanei cu care comunicăm sau interacționăm. Interacțiunea cea mai bună sau comunicarea se poate îmbunătății atunci când cele două persoane au sisteme asemănătoare de reprezentare.

Sistemele de reprezentare sunt canale pe care noi le utilizăm ca să procesăm informația din exterior și pentru a ne construi gândurile în interior. Cu alte cuvinte, sunt sistemele în care individul își reprezintă și procesează informația – vizual, auditiv, kinestezic, olfactiv, gustativ sau digital (dialog intern) (VAKOGDi) – cel mai adesea cu predominanta netă a unuia dintre ele. Asfel, la întrebarea: “cum a fost în vacanță la mare?”, unii oameni vor vedea brusc imagini ale plajei, mării etc, alții își vor reaminti zgomotul valurilor sau muzica de la discotecă, alții vor povesti emoțiile simțite, sentimentele plăcute pe care le-au resimțit atunci, anumite senzații corporale legate de acestea, unii își vor aminti mirosul plăcut al brizei mării, alții  mâncărurile cele mai plăcute, sau unii care își vor aminti toate discuțiile purtate cu sine și poate chiar promisiunile făcute către iei de iei înșiși pentru anumite situații.

Sistemele de reprezentare ne ajută pe fiecare dintre noi să aducem în interior, pe harta proprie, și să prelucrăm lumea exterioară așa cum o percepem. Dar în același timp ne ajută să și arătăm celorlalți lumea noastră interioară utilizând aceleași canale.

Sistemul de reprezentare al unei persoane poate fi identificat fiind atenți la anumiți indici de accesare specifici fiecărei persoane:

• mișcarea involuntară a ochilor, privirea,
• cuvintele folosite (”predicate”),
• ritmul vorbirii, tonul vocii și volumul.