Amadeo Peter Giannini

Totul a început în jurul anului 1849 în timpul marii goane după aur din America. Un italian pe nume Luigi Giannini imigrează în America în căutarea aurului unde prospectează până în anul 1869 când se întoarce în Italia pentru a se căsători cu Virginia și a se reîntoarce în America în orașul San Jose. Cu banii câștigați Luigi își deschide o fermă unde cultivă fructe și legume. În urma unei dispute cu unul dintre angajați, este împușcat. Soția Virginia, cu 2 copii și însărcinată cu al treilea, preia frâiele afacerii. În 1880 se recăsătorește cu Lorenzo Scatena care tocmai demarase o afacere L. Scatena & Co. în domeniul vânzărilor en-gros de legume și fructe.

Fiul lui Luigi Giannini, Amadeo Peter Giannini, este considerat întemeietorul Bank of America de astăzi. A fost numit „bankerul Americii”. Atât tatăl său cât și mama sa au fost niște oameni care au acționat instinctiv căsătorindu-se la doar 6 săptămâni de când s-au cunoscut. Fiul lor Amadeo s-a născut în 1870 în orașul San Jose. La 14 ani renunță la școală pentru a-l asista pe tatăl său vitreg în afacerea sa. Încă de la 19 ani era recunoscut ca o persoană extrem de corectă și onestă lucru ce la ajutat în construirea reputației sale.

La 22 de ani, în 1892 se căsătorește cu fata unui imigrant italian care a câștigat foarte mult în domeniul imobiliar. La acel moment Amadeo avea un venit de 250 dolari pe lună plus jumătate din afacerea familiei. „Nu vreau să fiu bogat. Nimeni de fapt nu deține o avere, ci averea deține omul.” spunea la acea vreme Amadeo. Își vinde partea lui din afacerea de familie pentru care obține 100.000 dolari iar la 31 de ani se pensionează. Numai că soarta îi pregătește altceva.

La mai puțin de un an de la pensionare, socrul lui Amadeo moare iar el preia locul acestuia în bordul societății „Columbus Savings and Loan” care era o mică bancă în cartierul „mica Italie” din San Francisco. Foarte curând, însă, constată că și această bancă, la fel ca toate celelalte bănci, nu erau interesate să acorde împrumuturi decât celor sănătoși și potenți financiar. Amadeo a încercat să convingă bordul de oportunitatea de a acorda credite și celor care munceau și imigranților dar nu a reușit. Ca atare se decide să demareze singur.

În 1904 Giannini împrumută 150.00 dolari de la 10 prieteni și deschide „Bank of Italy” într-un spațiu chiar vis-a-vis de  sediul lui „Columbus Saving and Loan”. „Bank of Italy”  a fost prima din ceea ce este cunoscut astăzi ca o bancă  oferind atât conturi de economisire și conturi curente, dar oferind în același timp și împrumuturi mici. Încă de la început Giannini s-a orientat către imigranți, fermieri sau lucrători oferindu-le acestora acele mici împrumuturi de care aveau nevoie și care alte bănci nu le ofereau. De asemenea, cum la acea vreme, majoritatea acestei categorii de oameni își țineau economiile la „saltea”, Giannini i-a convins pe aceștia să vină și să depună economiile la banca sa. Într-un singur an depozitele ajunseseră la aproximativ 700.000 dolari (echivalentul a 13,5 milioane de dolari în 2002).

„Bank of Italy” a continuat să crească până în dimineața zilei de 18 aprilie 1906 când s-a produs marele cutremur de 7,9 grade și care a durat 48 de secunde. După ce s-a asigurat că familia lui este ok, Giannini a fugit spre banca sa într-un camion cu legume ajungând chiar înainte de izbucnirea incendiului care a devastat tot centrul orașului. Strecurându-se printre ruinele clădirii, Giannini a reușit să salveze și să încarce discret într-o roabă de gunoi 80.000 dolari în aur, alte monede și hârtii de valoare pe care le-a acoperit cu un strat de fructe și legume. Roaba de gunoi aparținea tot unui imigrant italian, Giobata Cepollina, căruia, pentru ajutorul oferit, îi promite că îl va angaja la bancă pe fiul acestuia atunci când va împlini 14 ani. Lucru care s-a și întâmplat și fiul Frank Joseph va lucra de la vârsta de 14 ani până la pensionare (41 ani) la banca lui Giannini.

În zilele imediat următoare dezastrului, majoritatea băncilor au rămas închise până la evaluarea pagubelor. Dar Giannini avea o altă viziune. El s-a dus pe docuri și a deschis o așa-zisă bancă  – o scândură sprijinită pe 2 butoaie drept birou – și a început să ofere împrumuturi pentru cei care vroiau să își reconstruiască casele. Iar aceste împrumuturi erau oferite numai pe baza unei strângeri de mână și a unei semnături. Astfel Giannini a ajuns să fie considerat un erou iar acțiunea lui a ajutat la reconstrucția orașului San Francisco.

Experiența trăită cu această ocazie l-a transformat total pe Giannini. El spunea: „Până la momentul incendiului vroiam să fac bani pentru mine. Dar incendiul m-a vindecat de asta.” El a înțeles cum puterea bancară poate înfrumuseța viața oamenilor și astfel și-a transformat acest înțeles în propria misiune. El a fost cel care s-a gândit să-și dezvolta afacerea prin deschiderea a cât mai multor sucursale în cât mai multe orașe. El spunea „prin deschiderea de sucursale putem oferi servicii de calitate cât mai multor oameni”. Prima sucursală a deschis-o în 1909 și astfel în mai puțin de 10 ani banca sa deținea 24 de sucursale devenind a 4-a cea mai mare bancă din SUA. Pe lângă afacerile în domeniul bancar, Giannini dezvoltă afaceri și în alte domenii. În 1928, Giannini înființează TransAmerica Corp. pentru a putea administra toate afacerile. În anul următor Banca Italiei se asociază și cu alte bănci sub numele de Bank of America iar la sfârștul deceniului 1920 devine cea mai mare bancă din SUA.

Giannini se pensionează a 2-a oară în 1930 cu speranța că succesorii lui vor continua spiritul imprimat de el. Dar în timul marii recesiuni managementul lui TransAmerica a încercat să vândă din sucursalele băncii. Simțindu-se trădat, Giannini se reîntoarce la cârmele companiei și recâștigă controlul. Astfel cu Giannini la comanda lui TransAmerica, banca trece cu bine prin criza din 1933 și în următorii 6 ani își dublează activele. A treia ieșire la pensie este în anul 1945 când Bank of America era cea mai mare bancă din SUA.

Surprinzător, la moartea sa, în 1949 a lăsat o avere de numai 500.000 dolari. Ar fi putut să fie miliardar, dar a preferat în schimb să fie cât mai aproape de oameni și să îi servească cât mai bine. Marea lui realizare rămâne crearea celei mai mari bănci din SUA și ideea de sucursale astfel încât să poată servi cât mai mulți oameni obișnuiți. Totuși la moartea sa, Banca avea peste 500 sucursale și peste 6 miliarde în active.

Giannini a fost cel care a subvenționat construirea podului „Golden Gate”. Arhitectul acestui proiect Joseph Strauss, după îndelungi încercări de a obține fondurile necesare a ajuns în 1932 și la Giannini care i-a pus o singură întrebare: „cât va rezista în timp podul?” Iar Strauss a răspuns: „pentru totdeauna!”. Astfel construcția podului a fost începută în 1933.

De asemenea tot Giannini a fost cel care a oferit ajutor financiar industriei cinematografiei. Giannini a fost cel care l-a susținut pe Walt Disney cu 1,7 milioane dolari pentru a putea termina filmul de animație „Alba ca zăpada și cei 7 pitici” sau alte producții precum Pinocchio, Peter Pan, Cinderella, Bambi. Giannini și-a adus aportul și la realizarea visului lui Walt Disney „Disneyland”. Astfel datorită acestor gesturi financiare s-au putut realiza nenumărate filme precum: West Side Story, Lawrence din Arabia, Pe aripile vântului.

Și astăzi Bank of America funcționează după același număr de act federal #13044 care a fost acordat băncii Bank of Italy la 01 martie 1927.

Există o mentalitate mai veche dar care este încă considerată valabilă şi anume dacă munceşti mai mult, vei avea succes şi ca atare vei fi mai fericit. Problema este faptul că creierul funcţionează cumva invers.
Fericirea are un efect direct asupra creierului. Fericirea creşte nivelul de pozitivism. Dacă am putea creşte nivelul de pozitivism al creierului, atunci acesta va experimenta aşa zisul „avantaj al fericirii”. În acest fel, creierul având un nivel de pozitivism mai ridicat, va lucra mult mai bine decât dacă ar avea parte de negativism sau de neutralitate, stress. Odată cu creşterea nivelului de pozitivism creşte şi nivelul de inteligenţă, de creativitate şi orice rezultat al activităţii desfăşurate se îmbunătăţeşte.
Faptul că nivelul de pozitivism este mai ridicat, creierul devine mai eficient cu 31% astfel că pozitivismul creşte eficienţa în vânzări cu 37% iar doctorii devin cu 19% mai eficienţi şi mai precişi în stabilirea diagnosticului corect.
Foarte multă lume gândeşte astfel:
– Voi fi fericit ….. când îmi voi găsi persoana potrivită ……
– Nu voi fi niciodată fericit dacă voi fi singur ……
– Voi fi fericit când voi fi bogat …..
– Voi fi fericit dacă mi se va împlini……
Acestea sunt nişte mituri ale fericirii care dacă ne devin ghiduri în viaţă, pot avea influenţe toxice şi ne pot dezorienta. Toate astea nu sunt decât nişte credinţe care au fost preluate într-un mod greşit. Au fost preluate de la alte persoane cărora împlinirea unui astfel de crez a devenit exemplu pentru alţii. Ca să exemplific: eu îmi doresc foarte mult să pot avea un serviciu care să îmi permită să mă dezvolt personal. În momentul în care l-am obţinut spun tuturor celor din jurul meu cât de fericit sunt pentru că am găsit acest serviciu. Cei care aud această afirmaţie a mea, fac marea greşeală să o transforme într-o credinţă cum că a fi fericit înseamnă a avea serviciul pe care ţi-l doreşti. Greşeala este că pun fericirea pe obţinerea unui rezultat. Situaţia mea a fost exact invers. Faptul că am găsit acel serviciu m-a făcut fericit şi nu fericirea a fost condiţionată de obţinerea acelui serviciu. Înainte de obţinerea acelui serviciu eu doar mi l-am dorit. După ce l-am obţinut am constatat că sunt fericit. Deci fericirea pentru mine a fost o consecinţă şi nu o condiţie. Transformând fericirea într-o condiţie, de cele mai multe ori nu va apărea. Sau dacă va apărea vor exista foarte multe şanse ca acea fericire să ne dezamăgească şi să nu fie ceea ce ne-am dorit. De accea se întâmplă de foarte multe ori să consideri că vei fi fericit dacă vei întâlni persoana potrivită, iar după ce ai întâlnit-o să constaţi după un timp că nu este ceea ce trebuie. În această situaţie fericirea nu a făcut altceva decât să te dezamăgească. Şi asta pentru că ai condiţionat fericirea de găsirea persoanei potrivite. Cel mai corect este să îţi doreşti găsirea persoanei potrivite iar după ce ai găsit-o să constaţi dacă eşti fericit cu acea persoană. Şansele de a fi fericit cu acea persoană sunt mult mai mari şi mai durabile. Ca şi concluzie fericirea nu poate şi nu trebuie să fie condiţionată. Fericirea nu este altceva decât un rezultat, un efect şi niciodată o cauză.
Atunci când suntem fericiți, suntem mai buni, mai pozitivi iar creierul la rândul lui devine încărcat cu pozitivism. Cel mai bine ar fi ca nivelul de pozitivism al creierului să fie în permanenţă ridicat. În felul acesta am muncii mai mult, mai bine şi mai eficient. Gradul de pozitivism ridicat determină o creştere de dopomină care nu numai că ne face mai fericiţi, dar ne activează toate centrele de învăţare din creier permiţându-ne să de adaptăm mult mai eficient situaţiilor pe care le întâlnim.
Pentru a ne exersa creierul să aibă un nivel ridicat de pozitivism putem ca timp de 21 de zile şi 2 minute pe zi să scriem pe o coală de hârtie 3 lucruri noi pentru care suntem recunoscători. În felul acesta obişnuim creierul cu un anumit model care se concentrează pe ceea ce este pozitiv permiţându-i să retrăiască acele momente plăcute pentru care suntem recunoscători.
Gradul ridicat de pozitivism al creierului ne ajută să fim mai eficienți și în acest fel putem obține mult mai ușor ceea ce ne dorim și nu ceea ce credem că ne-ar face fericiți.
În concluzie, fiți fericiți cu momentul prezent căci numai așa puteți avea parte de fericirea viitoare. Nu condiționați fericirea. Ea poate fi doar constatată!

Nu am ştiut mare lucru despre ce înseamnă să activezi într-un domeniu care are mereu ceva de spus, ceva de adăugat, ceva de îmbunătăţit. Până la urmă am înţeles că o dată intrat, trebuie să mergi în aceeaşi cadentă cu el. Nu vei putea să faci dovada priceperii dacă nu vei fi permanent informat cu tot ceea ce se întâmplă. Şi totuşi acest lucru nu este suficient.

Toţi ne dorim să demonstrăm ceva. Toţi ne dorim să avem succes şi nu în ultimul rând, toţi ne dorim recunoaşterea. A avea succes, a fi perceput ca o persoană de succes este extrem de importantă recunoaşterea celor din jurul nostru.

De cele mai multe ori, recunoaşterea este cea care ne motivează, este cea care ne sădeşte în suflet dorinţa de menţinere, de păstrare a ei. Este un cerc vicios ce nu se va închide atâta timp cât urcăm pe scara succesului.

De fapt succesul este o scară pe care nu se poate urca cu mâinile în buzunare. Dar culmea nici balustradă nu este. Cu mâinile este bine să ne spijinim de dorinţă, de perseverenţă, de dăruire, de încredere. Numai în acest fel putem spera la recunoaşterea meritelor.

Dar şi recunoaşterea poate exista în mai multe feluri. Ea poate veni din partea colegilor apropiaţi însă poate veni şi din partea tuturor colegilor din toată ţara. Avem nevoie de ambele, însă nu putem face abstracţie de importanţa recunoaşterii generale a meritelor. Ori acest lucru nu se va întâmpla decât atunci când întreaga elită se află la un loc. Atunci când cei calificaţi participă la cel mai important eveniment din fiecare an şi anume la Conferinţa de Vânzări.

Doriţi-vă să fiţi acolo, să vă calificaţi, să fiţi printre cei mai buni, să vi se recunoască meritele şi aportul. De acolo, de cele mai multe ori începe succesul. Şi odată cu el apare şi recunoaşterea.

Opţiunea aparţine tuturor însă numai cei care ştiu să aleagă destinaţia care trebuie vor avea parte de succes.

Şi nu uitaţi: „ Drumurile sunt făcute pentru călătorii. Pentru destinaţii sunt urcuşurile!”  

 Cezar