Poveste inventată:

A fost o dată un tânăr, Tudor, de vreo 15 ani, care de câte ori trebuia să stea acasă și să învețe lecțiile date de profesor, făcea în așa fel încât să plece de acasă, să hoinărească pe străzi sub pretextul că trebuie să cumpere ceva pentru acasă, pentru gospodărie.
Și așa în fiecare zi își făcea de lucru și pleca de acasă hoinărând pe străzi cu tot felul de așa ziși prieteni, cunoscuți de zi cu zi. Toate astea nu au durat foarte mult, ci doar câțiva ani, pâna la momentul în care a ajuns la 18 ani. La un moment dat se întâlnește cu un alt prieten, Gabi, care era mult mai nevoiaș ca el, adică părinții lui nu puteau să îi asigure nici măcar minimul necesar pentru a-i asigura traiul, dar care totuși își vedea de sarcinile școlare pe care le primea de la profesori. Acesta îl întrebă:
– Ce mai faci Tudore, nu te-am mai văzut de mult.
– Păi ce să fac, mă învârt pe aici pe stradă și încerc să îi iau pulsul.
– Și care este pulsul străzii?
– Nici nu mă interesează, și asta pentru că am ajuns să îi fac eu pulsul. Deci pulsul străzii este ăla pe care îl fac eu – spune Tudor să se dea mare.
– Ești sigur de asta Tudore?
– Păi cum să nu, normal.
– Dar Tudor, tu ești sigur că și strada știe acest lucru?

MORALA
Nu tot ceea ce crezi este și folositor pentru tine. Rezultatele sunt de regulă niște efecte ale comportamentului.

Autor Cezar Grigoriu