7. PONO – Eficiența este măsura adevărului
Cine aude acest principiu, se poate duce cu gândul la vechea zicală „scopul scuză mijloacele”. Realitatea este că acest principiu Huna spune mai degrabă că alegerea mijloacelor definește deznodământul. Dacă alegi ca mijloc violența, niciodată pacea nu va fi deznodământul. Dacă alegi ca mijloc de a instaura pacea, forța, atunci s-ar putea ca pacea să apară dar pentru scurt timp și asta pentru că ea nu a fost instaurată din interior și va fi zdruncinată de ura și violența care vine din afară.
Oricum nu este vorba doar de pace sau război. Este vorba și de obiectivele pe care le alegi. Dacă îți dorești să ai success căutând mijloace necinstite, s-ar putea să apară succesul dar va dispărea foarte rapid pentru că a fost construit pe o structură de nisip ce va fi foarte ușor ștearsă de adevărul ce se află chiar în mijloacele alese.
Prin urmare, eficiența de la acest principiu Huna nu se referă la ceea ce se vede în exterior (succesul personal, sănătatea, starea financiară) ci la propria autocunoștere, la cunoașterea propriului „Eu”. Mijloacele alese trebuie să fie aliniate cu propriile valori și credințe.
De asemenea, acest principiu Huna prevede că adevărul supreme este un concept mult prea vag pentru a deveni un țel pentru cineva. Tradiția Huna este foarte practică și abordează doar ceea ce funcționează. De aceea tradiția Huna nu elimină credințele nimănui ci chiar recomandă a se ține cont de ele în propria dezvoltare.
Tradiția Huna spune că pentru a te îmbunătății și a obține ceea ce îți dorești, orice te va ajuta să ajungi acolo este binevenit. Ca atare nu elimină celelalte credințe (creștinismul, buddhismul, spiritualismul, știința, psihologia etc), ci recomandă a te folosi de ele pentru a-ți atinge obiectivul dacă acesta este ecologic.
Atunci când ai ales ce te va ajuta să ajungi la destinație, vezi ce emoții îți inspiră. Dacă simți bucurie, dragoste, fericire, pace sau orice alt sentiment pozitiv înseamnă că ceea ce ai ales se potrivește cu destinația aleasă. Dacă simți că este greu, dificil sau dureros, înseamnă că mai trebuie să cauți și alte mijloace. Totuși este bine să reții că de multe ori munca grea te poate face să te simți bine în timp ce o faci sau la final când vezi rezultatul obținut.
Corolar: Întotdeauna există și o altă cale de a realiza ceva (un alt mod de a face ceva). Pentru fiecare problemă există o sumedenie de soluții. Așa și trebuie să fie într-un univers nelimitat. Dar de cele mai multe ori oamenii rămân blocați într-o singură soluție la problema pe care o au, sau nu văd decât o singură rezolvare. Într-adevăr, persistența este bună dar din când în când este bine să mai și evaluezi situația și să vezi dacă avansezi sau stai pe loc.
Cum poți activa principiul Pono în viața ta? De foarte multe ori rămânem blocați în credința că atingerea unui obiectiv ales nu poate fi făcută decât printr-un singur mod. Tradiția Huna spune clar că pentru atingerea unui obiectiv există mai multe drumuri și nu unul singur. Trebuie să-l alegi doar pe cel care ți se potrivește și care îți transmite sentimente pozitive.
Iată un ghid despre cum să introduci principiul Pono în viața ta. Dar nu uita că întotdeauna există și un alt mod de a face acest lucru și dacă simți sau ai o altă inspirație potrivită pentru tine, ține cont de ea.
- Notează obiectivul ales.
- Notează toate lucrurile pe care le-ai încercat și nu au dat roade.
- Adaugă încă 10 modalități de cum ai putea să-ți atingi obiectivul. Dar nu te limita de gândul că unele sunt posibile iar altele nu. Acest mod de gândire te-a limitat până acum.
- O modalitate foarte utilă de a găsi noi modalități este să te gândești cum sau ce modalitate ar găsi pentru a atinge obiectivul o persoană pe care o admiri.
- Este de asemenea foarte bine să te gândești cum persoane, personalități diferite ar rezolva aceeași problemă.
- Pentru fiecare modalitate găsită întreabă-te de ce resurse interne și externe ai avea nevoie pentru a reuși și cum le-ai putea obține.
Este indicat să îți folosești imaginația. Jesse Louis Jackson (politician și susținător al drepturilor civile – n. 1941) spunea: „Dacă mintea mea poate concepe și inima poate să creadă, atunci știu că voi putea realiza.”