3. MAKIA – Energia se scurge acolo unde îţi este îndreptată atenţia.
Atunci când te concentrezi pe motivul pentru care lucrurile nu se întâmplă aşa cum vrei tu, atunci cu atât mai mult te vei măcina şi îţi vei pierde timpul. Dacă nu şti care sunt obiectivele tale, care este direcţia în care vrei să mergi, cu atât mai mult neclaritatea din viaţa ta va creşte.
De aceea este bine să te concentrezi pe ceea ce îţi doreşti să faci şi nu pe ceea ce vrei să eviţi. În acest fel îţi vei concentra energia pe ceea ce trebuie, pe ceea ce îţi foloseşte.
De fiecare dată când te concentrezi pe ceva mai mult decât câteva secunde tu de fapt meditezi. Cuvântul meditație vine din latinescul ”med” care înseamnă ”a măsura” și este aceeași rădăcină care formează și cuvântul medicină. Și da, meditația este cea mai bună alegere medical. Dacă ar fi să dăm o nouă definiție pentru meditație ar fi că nu este vorba despre a medita în adevăratul sens al cuvântului, adică să petreci ore întregi ordonându-ți respirația și așa mai departe (deși și această meditație este una extreme de benefică). De fapt medităm de câteva ori pe zi, din păcate însă focusați pe ceea ce nu trebuie. Fiecare formă de reamintire a unor experiențe neplăcute reprezintă o meditație focusată greșit. De aceea este recomandat ca atunci când vrem să ne gândim la ceva mai mult de câteva secunde, să o facem focusați pe ceva plăcut, folositor, energizant, ceva care chiar ne-ar putea motiva.
Cum energia se scurge în direcție în care ne orientăm, ne focusăm atenția, nu este neapărat nevoie să practicăm meditația ci mai degrabă este importantă atitudinea pe care o avem. O concentrare, focusare prelungită pe un anumit subiect, va genera cantitatea necesară de energie pentru ducerea la bun sfârșit a lucrului pe care ne concentrăm. Astfel în Huna, experiența trăită este în directă legătură cu modelul de gândire pe care îl adoptăm.
Corolar: Atenția urmărește energia. Orice lumină, strălucire sau zgomot va atrage în mod natural atenția oricui. Intensitatea energiei este ceea ce ne afectează cel mai adesea. Orice vibrație puternică a energiei ne atrage atenția (chiar și atunci când este destul de subtilă cum ar fi un miros special). La fel dacă o persoană este energică va primi denumirea de o persoană carismatică.
Corolar: Totul este energie. Nu este un lucru nou pentru știință. Orice lucru înseamnă energie. Dar asta se aplică și la gândurile noastre. Și ele înseamnă tot energie. Iar energia înseamnă vibrație.
Pașii de acțiune pentru Makia:
- Pentru a experimenta puterea Makia, trebuie să alegi ceva ce nu îți place să faci sau ceva care te obosește, te plictisește rapid.
- Dacă este momentul să faci o activitate care nu îți face plăcere, este bine să experimentezi Makia.
- Aplică tehnica Pomodoro. Idea este ca atunci când avem o activitate neplăcută de făcut să o fragmentăm pe pași/sarcini de executat. Tehnica Pomodoro – pusă la punct de Francesco Cirillo prin anii ’80 – se bazează pe concentrarea efortului asupra unei sarcini, timp de 25 de minute. Extrem de simplă, ea este utilă mai ales dacă nu ești obișnuit să lucrezi concentrat pe o singură sarcină. Ce ai de făcut, pe scurt:
- Îți concentrezi atenția 25 de minute pe o singură sarcină.
- Faci 5 minute pauză.
- Reiei ciclul.
- În timpul celor 25 de minute pune-ți următoarele întrebări:
- Ce este distractiv la această activitate?
- Ce este fascinant la această activitate?
- Cum aș putea să fiu mai eficient?
- Cum aș putea să mă distrez făcând această activitate?
- Îndreaptă-ți toată atenția și concentrarea pe pasul/sarcina de executat.
- Ar putea părea complicat dar nu este așa. Încearcă să localizezi în corpul tău locul unde crezi că este concentrată toată atenția/conștiința ta. Poți să și atingi acel loc (poate fi creierul, stomacul sau orice altă parte a corpului). Nu există un loc bun sau rău. Întrebă-te ”care este locația unde este concentrată întreaga mea atenție/conștiință?”
- Odată identificat locul de maximă focusare/atenție/conștiință, mutați-l către locul de desfășurare a activității/sarcinii (dacă e vorba de activitate de birou, mutați locul în hârtiile de pe birou). Încearcă să simți cum starea ta se schimbă o dată cu schimbarea locului de maximă atenție.
- Rămâi în această stare și loc câteva minute și conștientizează prezența concentrării și a atenției.
- Un alt mod de a folosi punctul de maximă atenție/concentrare este atunci când ai de ridicat un obiect mai greu. Încearcă să localizezi punctul de maximă concentrare pe partea superioară a obiectului și observă cum se schimbă percepția asupra acestei sarcini (cea de a ridica ceva greu).
Odată ce ai experimentat puterea focusării și a concentrării atenției, ar trebuie ca să te întrebi de fiecare dată: ”Pe ce îmi concentrez atenția în acest moment?”